Băimăreanul Michael Dolha, regizor la Hollywood

0
1102

Săptămâna viitoare, tânărul băimărean Michael Dolha îşi va susţine lucrarea de licenţă pentru New York Film Academy la studiourile Warner Brothers din Los Angeles, Statele Unite ale Americii. Proiectul său – constând într-un scurtmetraj filmat la Holly­wood ce abordează o tematică globală îngrijorătoare şi anume traficul şi abuzul minorilor – concentrează tehnicile dobândite de Michael în cei trei ani de studiu la academia cu cel mai intensiv program de practică din lume. După absolvire, tânărul de 22 ani va deveni, oficial, regizor având şansa de a pune în practică tot ceea ce a învăţat la New York Film Academy de la titani ai filmului precum: Steven Spielberg, Al Pacino, Bryan Cranston ori Seth Rogen.

• poveste inspirată dintr-un caz real

Reporter: În această perioadă, te concentrezi pe lucrarea ta de licenţă pentru New York Film Academy, aceasta constând într-un scurt­metraj. Care sunt cerinţele academiei pentru acest proiect?
Michael DOLHA: Da. În sfârşit, pot spune că am terminat lucrarea mea de licenţă, un scurtmetraj numit Hayley pentru care sunt atât regizor, cât şi scenarist şi producător. Munca pentru acest proiect am început-o în urmă cu un an şi jumătate. Academia ne solicită să realizăm un scurtmetraj prin care să transmitem publicului o poveste narativă în timp ce ne ajutăm de tehnicile dobândite în cei trei ani de studiu.
R.: Ce tematică abordezi în pelicula numită Hayley?
M.D.: În zilele noastre, există realităţi crude cum sunt traficul şi abuzul minorilor. Nici America nu face excepţie, cifrele pe care le oferă statistica sunt mai mult decât îngrijorătoare. Tocmai de aceea am ales această temă extrem de actuală: copiii abuzaţi. Povestea este inspirată dintr-un caz real, iar în acest scurtmetraj este vorba despre o stewardesă care simte că unul dintre pasageri, o fetiţă de 8 ani, este victima abuzului de copii, dar nu are dovezi. Am ales această temă fiind­că vreau să transmit persoanelor care au trecut sau trec prin experienţe similare că nu este niciodată prea târziu să mărturiseşti ceea ce ţi s-a întâmplat şi că tăcerea reprezintă protecţia acelor monştri care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să plătească pentru acţiunile lor.
R.: Unde şi când au avut loc filmările?
M.D.: Filmările au avut loc la Hollywood pe o perioadă de o săptămână, în luna mai. Cu toate că filmările s-au derulat în urmă cu patru luni, doar de câteva zile proiectul este gata.

• coleg cu fiica lui Gheorghe Hagi

R.: Pe când e programată prezentarea lucrării tale de licenţă? Ai emoţii?
M.D.: Da, am emoţii. Nu ştiu cum va fi primit filmul de către evaluatorii comisiei ori de către juriul festivalurilor de film – deoarece am de gând să aplic şi la câteva festivaluri de prestigiu – şi, nu în ultimul rând, de către public. Prezentarea filmului Hayley este programată pe 21 septembrie, la Studiourile Warner Brothers din Los Angeles, în prezenţa profesorilor din comisie, a colegilor şi a unor invitaţi printre care şi familia mea. În zilele următoare, va urma şi festivitatea de absolvire a Academiei de Film.
R.: De ce ai ales New York Film Academy pentru a studia regia?
M.D.: De mic mi-am dorit să fac filme, să devin regizor, dar această dorinţă a devenit foarte puternică odată cu inaugurarea cinematografului Cinema City din Baia Mare. Ca o scurtă descriere, New York Film Academy este o universitate de prestigiu care îşi are sediul central în New York, dar cursurile, practica şi aproape toată activitatea se desfăşoară în Los Angeles, chiar în inima Hollywood-ului, lângă renumitele studiouri de film: Disney, Universal, Warner Bros etc. Am ales această universitate deoarece este cunoscută ca fiind “şcoala de film cu cel mai intensiv program de practică din lume”, iar eu asta căutam. Până la urmă, nu înveţi cum să faci filme doar citind cărţi. Am aplicat în 2015 şi iată că, peste puţine zile, pot spune că devin regizor cu acte.
R.: Ai întâlnit şi alţi studenţi din România acolo?
M.D.: Au fost foarte puţini studenţi români în ultimii ani la New York Film Academy. La regie, am fost singurul student român, dar am avut ocazia să o cunosc pe Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, care a fost studentă la actorie şi a absolvit în urmă cu un an. Al doilea român pe care l-am cunoscut aici este un tânăr care a venit pentru un program de scurtă durată.

• implicat în peste 50 de proiecte ale Academiei

R.: Ce personalităţi cunoscute din lumea filmului ţi-au predat?
M.D.: Mi-au predat profesori care au activat sau încă activează în lumea filmului. Regizori, sunetişti sau scenarişti de succes sau de care sunt sigur că vom auzi în viitor. Un exemplu ar fi profesorul meu de regie pe nume Gareth Dunnet-Alcocer. Un alt exemplu ar fi David A. Armstrong. Am avut norocul să-l am pe el ca profesor de cinematografie. El a fost regizorul de imagine al renumitelor filme horror Saw. Dar, am avut şi onoarea să asist la unele cursuri special ţinute de titanii filmului, cum ar fi: Steven Spielberg, Al Pacino, Bryan Cranston sau Seth Rogen.
R.: În ce alte proiecte ai mai fost implicat pe durata cursurilor la New York Film Academy?
M.D.: După cum am spus, NYFA pune mult accent pe practică şi asta ne-a şlefuit mult ca viitori regizori şi producători. În ultimii trei ani, am fost implicat în peste 50 de proiecte care au fost formate nu doar din scurt­metraje, dar şi din reclame sau videoclipuri muzicale. Din cele peste 50 de proiecte, eu am produs, regizat şi scris 15.
R.: Ce înseamnă proiectul Dolha Films?
M.D.: Vreau ca Dolha Films să devină viitoarea mea casă de producţie de film cu sediul aici, în Los Angeles. Este extrem de greu să răzbaţi la Hollywood, dar eu îmi doresc acest lucru şi de aceea voi încerca cu toate puterile mele. Sper să reuşesc ca Dolha Films să producă filme de succes la Hollywood şi, bineînţeles, şi în România! Idei am, dar mai trebuie să dobândesc experienţă.

• “la câţiva metri de mine, erau Quentin Tarantino, Leonardo DiCaprio, Brad Pitt şi Margot Robbie”

R.: Ce actori şi regizori cunoscuţi ai cunoscut de când iei contact cu industria cinematografică?
M.D.: De când locuiesc în Los Angeles, am avut ocazia să întâlnesc multe persoane cunoscute din industria filmului. Fie la premierele ce au loc periodic la Hollywood, fie în locuri publice, cum ar fi la: aeroport, restaurant sau chiar cinema. O mică listă cu numele celor pe care i-am întâlnit: Vin Diesel, Dwayn Johnson, Ben Affleck, Jason Momoa, Gal Gadot, Samuel L. Jackson, Keanu Reeves etc. Ba chiar am avut ocazia să asist la filmarea unor scene din pelicula Once Upon a Time in Hollywood ce a avut loc pe Hollywood Boulevard unde, la doar câţiva metri de mine, erau marele regizor Quentin Tarantino împreună cu Leonardo DiCaprio, Brad Pitt şi Margot Robbie.
R.: Ce modele de viaţă ai?
M.D.: Am doar două modele şi anume părinţii mei de la care am învăţat tot ce ştiu. Mă bucur să-i am pe ei ca şi părinţi deoarece mi-au oferit tot ceea ce am avut nevoie, inclusiv suport necondiţionat în absolut tot ceea ce am ales să fac. Admir foarte mulţi oameni şi din lumea filmului, iar dacă ar fi să menţionez câţiva, aceştia ar fi: Alfred Hitch­cock, Martin Scorsese, Francis Ford Coppola, Leonardo DiCaprio şi Dwayne Johnson.
R.: Ce planuri de viitor ai?
M.D.: Să fac filme. Asta îmi doresc!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.