Tinerii sunt Biserica şi viitorul creştin al României

0
72

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi de la Sibiu, 2018

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi (ITO), marele eveniment dedicat tinerilor ortodocşi din întreaga lume, organizat exclusiv de Biserica Ortodoxă Română, a avut loc anul acesta la Sibiu, în perioada 6-9 septembrie 2018, sub atenta organizare a Mitropoliei Ardealului, reunind peste 3.000 de tineri.

Evenimentul s-a aflat la a VI-a ediţie, după ce startul a fost dat de Baia Mare (primele două ediţii, în 2013, 2014) şi au urmat ediţiile de la Cluj 2015, Bucureşti 2016, Iaşi 2017. ITO reprezintă mărturia tinerilor că îi iubesc pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe sfinţi, fără să le fie ruşine să afirme, în contextul lumii contemporane, asemenea aspiraţii şi apropierea lor de Biserică.
Din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a fost desemnată o delegaţie formată din 85 de tineri din cadrul celor opt asociaţii de tineret ale protopopiatelor (Baia Mare, Satu Mare, Chioar, Vişeu, Carei, Lăpuş, Sighet şi Oaş) şi din cele două asociaţii ASCOR Baia Mare – Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi şi ATOCEM – Asociaţia Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene.
Plecarea delegaţiei a fost joi, 6 septembrie, de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în atmosfera dragostei şi a binecuvântării părinteşti a Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, care, în urma atenţiei deosebite pe care o acordă tinerilor, a primit titulatura de „Episcopul Tinerilor”. După momentul rugăciunii, a urmat încredinţarea Steagului Eparhial, în semn de mandatare a întregii delegaţii în numele Spiritualităţii Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi a dragostei de glia strămoşească a dacilor liberi şi a sătmărenilor de la marginea de hotar.
Prezenţa deosebită a tinerilor maramureşeni şi sătmăreni la ITO 2018 s-a remarcat prin frumuseţea costumelor populare din zonele etnografice ale celor două judeţe, prin puterea mărturisirii dragostei de neam şi de Biserică în cântece patriotice, melodii din folclor şi cântece religioase. Elanul, entuziasmul şi bucuria tinerilor Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului de a fi împreună în numele Bisericii Ortodoxe şi a neamului românesc au creat ecouri puternice în lumea ortodoxă şi nu numai, demonstrând că în această parte de ţară credinţa în Hristos e bine aşezată în inimi şi nu în orice inimi, ci în inimile unor tineri mult veghetori, gata oricând să-şi mărturisească crezul: „Cu noi este Dumnezeu!” Pe lângă cântecele folclorului românesc şi pricesnele învăţate în parohii, tinerii Maramureşului şi Sătmarului au adus în faţa lumii jocul neaoş, acompaniaţi de virtuoşi instrumentişti din Maramureşul Istoric, antrenând mulţimile la cântec, joc şi voie bună. Ritmurile dobaşilor i-au atras pe tineri în horă, culminând cu delegaţia tinerilor din Biserica Ortodoxă a Africii, care, într-un final, au înlocuit refrenul „Hakuna Matata!” cu „Maramureş, plai cu flori!”
Conferinţa, susţinută de domnul ambasador Emil Hurezeanu şi de părintele Constantin Necula, grupurile de discuţii, procesiunea tinerilor, atelierele de meşteşug popular au fost doar câteva din activităţile celor patru zile ITO Sibiu 2018, la care s-au adăugat, la ceas de seară, concertele susţinute de Andra, Trupa Compact, Marcel Pavel, Vlad Miriţă şi alţii. ITO Sibiu a culminat cu Sfânta Liturghie săvârşită de un numeros sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, sub patronajul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
La momentul cuvenit, în cadrul Sfintei Liturghii, tinerii delegaţiei noastre au interpretat câteva pricesne în duhul credinţei şi în atmosfera slujbelor din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului. La finele slujbei, flacăra ITO a fost înmânată celor care vor organiza anul viitor a VII-a ediţie a întâlnirii şi anume Arhiepiscopia Craiovei. Bucuria participării la un asemenea eveniment s-a concretizat în cuvinte încărcate de emoţie, bucurie şi împlinirea unor zile de neuitat.
„A fost un eveniment emoţionant, profund, înăl­ţător, în care Sibiul ne-a întâmpinat cu multă căldură, fiind înfăşurat în veşmântul dragostei creştine şi al bucuriei în Hristos. Noi, tinerii maramureşeni, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, în costume populare, am dat o pată de culoare evenimentului şi am atras privirile participanţilor. Am pornit apoi pe străzile frumosului oraş medieval, mărturisindu-ne cu sinceritate credinţa ortodoxă şi scandând: ”Ortodoxia salvează România!” „Sibiule, nu uita, noi suntem Biserica!” sau „Noi suntem forţa Bisericii!” ITO 2018 a fost o reuşită, în ton cu celelalte întâlniri din Baia Mare, Cluj-Napoca, Bucureşti şi Iaşi, aducând un omagiu Centenarului Marii Uniri. Ne-am întors de acolo cu noi valenţe duhovniceşti, încărcaţi de bucurie şi mândrie maramureşeană. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” (Maria Chertiţie, studentă Facultatea de Litere, Specializarea Pedagogie, preşedinte ASCOR Baia Mare)
„ITO 2018, una dintre cele mai frumoase experienţe la care am avut ocazia să particip. Bucuria de a fi împreună cu alţi tineri alături de care să arătăm că „noi suntem biserica” nu putea fi mai bine împărtăşită decât în cadrul unui astfel de eveniment. Rugăciune, zâmbete, voie bună sunt doar câteva dintre trăirile şi sentimentele de care am avut parte zilele acestea, iar lucrul cel mai important este că noi, tinerii, am reuşit să arătăm lumii bucuria creşterii întru Hristos şi Maica Domnului.” (Bianca Niţu, vicepreşedinte ASCOR Baia Mare)
„Pentru mine, ITO 2018 Sibiu a fost o nouă experienţă frumoasă în cadrul Bisericii Ortodoxe. După plecarea, binecuvântată de Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, am ajuns la Sibiu. Aici, o echipă de voluntari, foarte bine pregătiţi şi cu multă voie bună, ne-au întâmpinat cu braţele deschise. Activităţile desfăşurate au fost diverse: de la momente de rugăciune şi sesiuni de dezbateri, la ateliere de creaţie şi vizitarea oraşului. În cadrul acestor activităţi, am avut prilejul să cunosc şi să mă întâlnesc cu o mulţime de prieteni din toate colţurile lumii. Cele mai frumoase evenimente de la acest ITO au fost procesiunea de la Sala Transilvania până în Centrul Vechi al oraşului şi Clubul ITO, desfăşurat în fiecare seară la căminele unde am fost cazaţi. Mii de mulţumiri voluntarilor şi organizatorilor, pentru buna desfăşurare şi organizare a evenimentului, şi sperăm să ne întâlnim şi la ITO 2019 Craiova. Hristos în mijlocul nostru! (George Breaz, elev al Colegiului „Gheorghe Şincai” Baia Mare, clasa a XII-a)
„Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi, pentru cei care participă întâia oară, este prilej de a vedea că tinerii Îl iubesc pe Hristos, pentru cei care participă în mod repetat este prilej de a primi semnul iubirii lui Hristos prin intermediul activităţilor deosebite pe care Biserica le oferă cu destinaţie precisă. Pentru tinerii Maramureşului şi Sătmarului, acest eveniment a devenit o tradiţie, este un prilej de a arăta lumii întregi că flacăra credinţei în Dumnezeu şi a dragostei de neam este vie şi puternică, gata să mistuie toate adversităţile celor care sunt potrivnici Bisericii şi neamului. Cântecul sacru sau profan, jocul satului, voia bună, rugăciunea, credinţa în Dumnezeu şi bunul-simţ sunt doar câteva din valorile pe care tinerii delegaţi le-au adus în faţa participanţilor, ca împlinitori ai unui mandat sfânt din partea ierarhului lor, Preasfinţitul Părinte Iustin. Toate acestea, râvna tinerilor, dăruirea lor în actul mărturisirii, credinţa neclintită şi determinarea nestăvilită în apărarea valorilor primite de la strămoşi ne responsabilizează să ne punem în operă crezul, bucuria şi dragostea, de a trăi şi să ne manifestăm liberi în sânul Bisericii lui Hristos!” (diacon Vlad Verdeş, inspector al Biroului pentru Catehizarea Tinerilor – Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului)
„Mulţumim Bunului Dumnezeu că tineretul nostru creştin ortodox din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a dus flacăra credinţei mai departe peste ani şi, iată, culegem astăzi roadele. Ne arată că, de fapt, ei sunt Biserica şi viitorul creştin al României şi că iubesc şcoala adevărată, creştină şi Biserica lui Hristos, cu toată fidelitatea şi cu toată credinţa lor.” (Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului)

diacon Vlad VERDEŞ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.