Evoluţia pestei porcine africane

0
34

În 31 iulie 2017, virsul a fost depistat în judeţul Satu Mare şi de atunci pesta porcină africană s-a întins în 12 judeţe, în 207 de localităţi, cu un număr total de 898 de focare (dintre care 13 în exploataţii comerciale industriale, unul în abatorul aparţinînd unei ferme şi unul într-o exploataţie comercială de tip A) şi 57 de cazuri la mistreţi. Au fost eliminaţi 232.722 de porci afectaţi de boală. În zona de N-V a României, boala evoluează în 3 judeţe, Satu Mare, Sălaj şi Bihor, prezenţa virusului fiind confirmată în 13 localităţi. Au fost ucişi 1.375 de porci domestici şi au fost afectaţi 15 porci mistreţi. În judeţul Satu Mare sînt 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi. În judeţul Bihor, 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi 1 un caz la mistreţ. În judeţul Sălaj au fost depistate 4 cazuri la mistreţi. Au fost stinse primele focare de pestă porcină africană, diagnosticate de la începutul lunii ianuarie 2018, în patru gospodării din comuna Micula, şi a fost stins un focar în localitatea Sărăuad, toate din judeţul Satu Mare. Evoluţia bolii este monitorizată prin examene clinice şi de laborator, zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. Acţiunile autorităţilor sînt conjugate, pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida şi pentru a împiedica răspîndirea bolii.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA Maramureş. Animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.