Lipsa arhitecţilor din primării creează probleme complicate

0
62

Administraţiile locale ar trebui să aibă printre angajaţi şi arhitecţi, sau dacă nu, persoane cu studii în domeniu, care să se ocupe de tot ceea ce se construieşte în raza administrativă a primăriei unde activează, precum şi de respectarea legislaţiei în domeniu. Dacă nu au, acestea pot încheia convenţii cu Consiliul Judeţean. Din păcate însă, în multe administraţii arhitectul lipseşte, persoana desemnată cu aceste atribuţii, la fel, convenţiile cu CJ nu există, aşa că inevitabil apar şi problemele.
Rezolvarea lor ulterioară este însă mai complicată decât s-ar crede. De acest lucru s-au convins şi autorităţile judeţene, în cazul unui UAT care a emis o autorizaţie de construire unui cetăţean, dar în prejma unui monument istoric, lucru nu tocmai conform legii. Vasile Moldovan, prefectul judeţului Maramureş, a explicat: „Am avut un caz în Maramureş, în decursul acestui an, în care în baza unei autorizaţii de construire, emisă de către un UAT, s-a demarat construirea unei case în apropierea unei clădiri monument istoric, fără a se solicita avizul Direcţiei pentru cultură Maramureş. Bineînţeles că, în urma verificărilor făcute, s-a constatat încălcarea legislaţiei în domeniu. Din fericire, persoana care deţine autorizaţia de construire, proprietarul, a înţeles situaţia şi s-a sistat continuarea lucrărilor, căutându-se acum soluţii pentru a intra în legalitate. În urma acestui caz şi dat fiind faptul că multe UAT-uri nu au angajaţi arhitecţi, sau persoane care au atribuţii în acest sens, am avut o întâlnire cu arhitectul-şef al Consiliului Judeţean Maramureş şi am făcut o adresă comună cu aspecte legislative, pe care am comunicat-o tuturor administraţiilor locale, cu procedurile de urmat în situaţia în care primăriile nu au angajaţi arhitecţi sau ingineri specializaţi în construcţii”.

Cei care îşi construiesc imobile lângă monumente istorice trebuie să fie cu băgare de seamă

Arhitectul-şef al judeţului trage un semnal de alarmă asupra procesului de emitere a autorizaţiilor de construire. Astfel, un cetăţean de bună-credinţă se poate trezi că instanţa îl obligă să-şi demoleze casa nou-construită, tocmai din cauza autorizaţiei de construire emisă de către primărie: „În acest caz, care pare minor totuşi, s-a dat autorizaţie de construire pentru o locuinţă, într-o zonă de protecţie monumente istorice. Construcţia nu respectă specificul, iar Ordinul arhitecţilor din filiala nord-vest Baia Mare a luat atitudine. Pe o autorizaţie emisă legal de primărie se poate ajunge însă la desfiinţarea construcţiei. Sunt oameni care îşi strâng banii cu greu, muncind de cele mai multe ori în străinătate, şi vin aici cu acei bani să-şi construiască o locuinţă, iar după ce au obţinut o autorizaţie şi au ridicat construcţia se pot trezi că instanţa dispune desfiinţarea construcţiei! Trebuie să avem grijă pentru că noi, ca autorităţi, răspundem de aceste aspecte.

Deci avem monumente istorice, zone de protecţie pentru acestea şi trebuie să aplicăm legea. Astfel, este necesar să cerem avizele de la Direcţia judeţeană pentru cultură, de la arhitectulşef al judeţului, dacă e monument, şi nu numai!”, a spus arh. George Lazăr, arhitectul-şef al judeţului Maramureş. Direcţia judeţeană pentru cultură Maramureş a blocat construcţia în cazul respectiv, a vorbit cu cetăţeanul de bună-credinţă, şi acum spune că toată lumea caută soluţii pentru a remedia problema: „Noi ne-am făcut treaba – am blocat construcţia. Mai mult nu avem ce face. Problema a rămas acum în ograda prefectului şi a primăriei din Ocna Şugatag, care a emis autorizaţia de construire pentru acea construcţie în satul Breb. Eu am vorbit totuşi cu cetăţeanul respectiv, care e de bună-credinţă, a înţeles situaţia, aşa că dorim să-l ajutăm cu toţii să intre în legalitate.

Aura Pintea - dir. Direcţiei judeţene pentru cultură Maramureş
Aura Pintea – dir. Direcţiei judeţene pentru cultură Maramureş

E de văzut ce se poate face pentru ca viitorul imobil să se poată construi totuşi, dar respectând nişte tipare, astfel încât să nu afecteze vizual spaţiul bisericii monument istoric şi să se încadreze estetic în peisaj. În acest caz, noi, ca autorităţi publice, nu trebuie să strângem cu uşa, ci să găsim o soluţie prin care să nu aibă de suferit nimeni la final, mai ales cetăţeanul respectiv, care nu are nicio vină…”, ne-a explicat şi Aura Pintea, directorul Direcţiei judeţene pentru cultură Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.