Acad. IONEL-VALENTIN VLAD

0
360

Astăzi, 22 septembrie 2018, fostul preşedinte al Academiei Române, IONEL-VALENTIN VLAD, urmaş al unor importante familii nobile maramureşene, ar fi împlinit 75 de ani. Academia Română, într-o sesiune omagială, care a avut loc joi, 20 septembrie, a ţinut să-i cinstească memoria, evidenţiind, deopotrivă, calităţile lui de mare patriot, de savant, care a revoluţionat lumea ştiinţifică prin contribuţii remarcabile la studiul laserelor, şi de manager al celui mai înalt for ştiinţific al ţării.

Într-o atmosferă sobră, în Aula Magna a Academiei, numeroşi academicieni, oameni de ştiinţă şi cultură din ţară şi din străinătate l-au omagiat pe regretatul preşedinte. Printre aceştia s-a numărat şi directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, dr. Teodor Ardelean.
Evenimentul comemorativ a fost deschis de academicianul Ioan-Aurel Pop, cel care i-a succedat la conducerea Academiei lui Ionel-Valentin Vlad şi a cărui alocuţiune o redăm în continuare, întrucât ea pune în lumină câteva din legăturile de suflet şi de descendenţă ale academicianului Ionel-Valentin Vlad cu Maramureşul.
L-am cunoscut pe acad. Ionel-Valentin Vlad, în urma unor întâmplări fericite, la o sesiune de comunicări ştiinţifice pe teme de istorie, ţinută tocmai în Ţara Maramureşului. Aşa am aflat că originile sale sunt strâns legate de Maramureş. Era descendentul a două familii nobiliare maramureşene, Vlad şi Timiş. Academicianul se mândrea cu originile sale şi nu uita să mărturisească asta în diferite ocazii. Mama sa, născută Timiş, era descendentă a unei familii nobile, care se regăseşte printre cele care au fondat oraşul Borşa. Tatăl său era urmaşul unei familii de acelaşi rang din Săliştea de Sus. În anii din urmă, ca vicepreşedinte şi apoi preşedinte al celui mai înalt for ştiinţific şi cultural de consacrare din România, academicianul Vlad era tot mai interesat de istoria Maramureşului şi tot mai nostalgic în legătură cu trecutul nostru naţional şi cu strămoşii din propria familie. Aşa am ajuns să discutăm îndelung despre istorie, despre voievodatul Maramureşului şi despre familiile sale nobile vechi, acelea care, până la 1400, erau în proporţie de aproape 100% româneşti. S-a mirat şi s-a bucurat când i-am spus că abia în ultimii ani ai secolului al XIV-lea primeau posesiuni în Maramureş două familii nobiliare din Ungaria propriu-zisă şi că primele infiltraţii rutene dinspre nord se înregistrează abia după 1400 .
Academicianul Vlad ve­nea, aşadar, la Bucureşti din ţara cnezilor şi voievozilor, din ţara românească în care adunarea cnezilor mai alegea încă, pe la 1349, voievozii săi dintre cele mai prestigioase familii de proprietari de moşii din zonă. A rămas toată viaţa cu un simţ al valorii bunurilor făcute de mâna şi de mintea omului, pe de o parte, iar pe de alta, a purtat în fiinţa sa o anumită demnitate în atitudini, venită din conştiinţa apartenenţei la lumea majestuoasă a întemeietorilor.
A continuat întemeierile, în condiţiile modernităţii, ocupându-se de lumină, de holografie, de imagistică, de instrumentele optice cu lasere. Lumina, venită din trecutul familiei şi al neamului românesc, a sublimat-o prin meserie, în lumina amplificată şi stimulată de emisia radiaţiilor, folosită în cele mai noi tehnologii. A fost cercetător şi profesor de cea mai înaltă clasă şi s-a bucurat de recunoaşterea calificării sale la cel mai înalt nivel. A servit Academia cu un devotament ieşit din comun, s-a considerat mereu în serviciul Academiei, aşa cum Academia este de peste 150 de ani în serviciul naţiunii române. A avut şansa unică să fie în fruntea instituţiei atunci când aceasta a sărbătorit 150 de ani de existenţă şi a lăsat un mesaj peren urmaşilor, ca să ducă Academia mai departe.
Au urmat discursuri comemorative rostite de personalităţile: acad. Bogdan Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române; dr. Jean Pierre Huignard (Franţa); acad. Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române; acad. Nicolae Victor Zamfir, preşedintele Secţiei de ştiinţe fizice a Academiei Române; dr. Kent Rochford (SUA); acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; prof. Ecaterina Andronescu, preşedintele Senatului Universităţii Politehnice din Bucureşti; prof. Mario Bertolotti (Italia); prof. Wilhelm Dancă, decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române; prof. Carol Iancu, Universitatea „Paul Valéry” Montpellier (Franţa); membru de onoare al Academiei Române; prof. Eugenio Fazio (Italia); prof. Maria L. Calvo (Spania); prof. Jean Jacques Askenazy (Israel), membru de onoare al Academiei Române; dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România; José Iacobescu, preşedintele Forumului B’nai B’rith „Dr. Moses Rosen” România.
Finalul i-a aparţinut lui Teodor Ardelean, care, a impresionat audienţa cu un discurs elevat, în care a evocat cu eleganţă momente semnificative care subliniază, pe de o parte, legăturile strânse de prietenie dintre Domnia Sa şi savantul Ionel-Valentin Vlad, iar pe de alta, relaţia specială pe care o are Maramureşul cu cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării. Iată, mai jos, acest discurs.
L-am cunoscut pe academicianul Ionel-Valentin Vlad în urmă cu şapte ani, la momentul în care am fost gratulat cu Premiul „Ion Petrovici” pentru lucrarea „Limba română şi cultivarea ei în preocupările ASTREI”. Bucuria sinceră de pe faţa sa şi cuvintele frumos alese pe care mi le-a adresat m-au cucerit definitiv. În sfârşit, întâlneam un om care beneficia de o corectă artă a traductologiei gesturilor umane, care putea şi se putea împărtăşi din spiritul jertfei în preocupările noastre intelectuale, care cultiva sentimentul armonios şi reconfortant al rădăcinilor. Căci vorbele sale de apreciere cu privire la ASTRA, de recunoaştere a dificultăţilor documentării, dimpreună cu aserţiunile de evaluare axiologică spontană asupra judecăţilor mele de valoare, au accentuat atmosfera de animaţie şi interes ce domnea în acest cel mai sacru spaţiu al culturii şi ştiinţei româneşti.
Academicianul Vlad avea un foarte dezvoltat simţ al geotropismelor. Iubitor de naţie şi de istoria acesteia, i-am catalogat rapid înclinaţia spre anumite spaţii chemătoare. Fără nicio reţinere formală mi-a mărturisit tranşant: „Şi rădăcinile mele sunt din Maramureş! Bunica mea se chema Timiş şi era din Borşa. E foarte probabil ca şi ramura tatălui meu din zona Orăştiei să aibă rădăcini la Săliştea de Sus de pe Valea maramureşeană a Izei!”.
M-am simţit ca în faţa unui stroboscop magic, în care anumite iluminări esenţiale nu lasă loc vorbelor gratuite, de conjunctură, pe care, de regulă, le folosim convenţional la momente de acestea. În schimb, minutele acordate mie de vicepreşedintele Vlad au cântărit enorm în balanţa generală a trăirilor mele şi de aceea pot să spun şi acum cu sinceritate totală că din acel moment l-am admirat, l-am iubit şi l-am venerat pe academicianul Ionel-Valentin Vlad.
Magnificenţele voastre, domnilor academicieni, trăiţi într-o lume în care aceste nimicuri existenţiale nu vă ating şi e firesc să fie aşa. Vă exprimaţi cognoscibilitatea prin eforturi specifice şi speciale, vă cantonaţi în domenii profunde, slujiţi alţi vectori ai existenţei. Am zis vectori, căci doar atunci când trăim clipele, vedem ce repede se sting luminiţele lor şi, dacă nu urmăm drumul cel greu, poarta cea strâmtă, nu vom putea produce sau aduce lumina cea folositoare, biruitoare, mântuitoare! Sunt convins că v-aţi ales bine calea de a nu face parte total din această lume tocmai pentru a pregăti o alta, precum sunt clarificat filosofic de faptul că, atunci când vom da seama pentru faptele noastre, la aşa-zisa Judecată de Apoi, va conta vectorul şi nu miriadele de detalii. Priviţi la o imagine şi veţi vedea cu toţii portretul sau relieful esenţial! Mai contează oare înşiruirea pixelilor ce o formează? Ca geneză de imagine DA, dar ca judecată de privire NU.
Ionel-Valentin Vlad v-a fost contemporan, coleg şi conducător. În câtă comuniune cu dânsul aţi trăit ştie doar Bunul Dumnezeu şi sufletele dumneavoastră în momentele de sinceritate, pe care nu vi le puteţi refuza. Să nu vă mire ce vă spun acum! Şi mie mi-a fost şi contemporan, şi coleg, şi conducător. Contemporan nu pentru că formal câteva zile de viaţă ale vrednicului Ionel-Valentin s-au suprapus peste câteva zile ale nevrednicului Teodor, ci pentru că am trăit plenar timpii petrecuţi laolaltă. Au fost multe săptămâni în aceşti ultimi ani ai săi de viaţă în care convorbirile noastre telefonice depăşeau graniţa zecilor de minute. Dar, mai ales, au fost momentele cele înălţătoare la care participam ca spectatori activi sau chiar actori. La adunările generale ale ASTREI, la simpozioane şi conferinţe diverse, la ceremonii festive… L-am propus şi susţinut spre a obţine cea mai mare onoare ce se poate acorda oamenilor de valoare de către o administraţie judeţeană – Cetăţean de Onoare al Judeţului Maramureş. Ca membru al Adunării Eparhiale, l-am recomandat Episcopiei noastre şi a fost învrednicit cu medalia „Crucea Voievodală Maramureşeană”, la mănăstirea Moisei.
În calitate de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad – titlu cu care am fost recompensat pentru merite culturale, organizatorice şi ştiinţifice – am pledat pentru ca academicianul Vlad să fie următorul merituos pe o astfel de listă superonorabilă, în care, prin forţa împrejurărilor, am ajuns amândoi „colegi de comunitate academică” cu Ştefan Hell ce avea să fie uns ulterior cu Premiul Nobel. Sunt câteva co-incidenţe dar incidenţa este un termen important din domeniul luminii. Să fii specialist în lumină, să poţi să ocroteşti lumina, să o scoţi de sub obroc, s-o ajuţi să se răspândească, să crească şi să înflorească, să pulseze şi să impresioneze, să vegheze şi să genereze alte lumi luminoase… ce poate fi mai frumos în viaţă!
Revenind la ideea de vector, căci tema vectorialităţii mă fascinează în aceeaşi măsură ca şi cea a tropismelor esenţiale (geotropisme, heliotropisme, antropotropisme, stereotropisme), voi spune că academicianul Ionel-Valentin Vlad şi-a înscris destinul pe o astfel de coordonată esenţială în multe domenii şi preocupări. Unele au fost relevate şi de cei ce au glăsuit înaintea mea, altele se vor strânge, probabil, ulterior în mărturisiri sincere. Sloboziţi-vă, fraţilor din fiorul cel mare ce vă cuprinde şi rostiţi cuvinte frumoase de pomenire. Căci e nevoie ca academicianul Vlad să primească în dar de la contemporanii şi colaboratorii săi şi o carte de logografie, dar şi un album fotohagiografic. Şi-i ducem lui, ocrotitorului de lumină, luminiţele lumânărilor noastre spre a-i fi calea deschisă acolo unde nu ştiu să fie decât o Împărăţie de Lumină. Să-i iubim pe oamenii luminoşi în viaţă, dar să le luminăm numele şi cu gesturile noastre de suflet, aşa cum îndemnatu-ne-au bărbaţii binemeritaţi ai Nea­mului Românesc din toate timpurile.
În încheiere, vă rog să primiţi aceste cuvinte ca pe o mângâiere pentru familie, o îmbărbătare pentru prieteni şi o acreditare pentru eternitate. Iar spre a contextualiza şi Centenarul pe care îl serbăm mai modest decât am crezut vreodată, voi spune precum academicianul Valeriu Branişte la mormântul lui George Pop de Băseşti: „Fie-i memoria binecuvântată din genunche în genunche!”.
Post-scriptum. Post-factum. Post festum
La iniţiativa Preşedintelui Ionel-Valentin Vlad, am înfiinţat la Baia Mare Centrul de Cercetare şi Documentare al Academiei Române, în subordinea Filialei Cluj şi Fondul Documentar al Academiei Române, ca structură distinctă pentru care am alocat cea mai frumoasă sală. Ne-a sprijinit cu cărţi de la Editura Academiei şi cu prezenţa sa la deschiderea festivă. Sala se va chema „Academician Ionel-Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române”. O altă sală a fost botezată cu numele lui George Pop de Băseşti. Suntem în curs de a finaliza o lucrare de excepţie, unicat naţional, de circa 1000 de pagini intitulată „100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie”. E vorba de acele biografii, care, într-un veac zbuciumat, au adus o importantă contribuţie la dezvoltarea judeţului şi pe care Maramureşul le-a aşezat privilegiat în serviciul naţiunii române. Şirul acestora începe cu George Pop de Băseşti „Bătrânul Naţiei” Preşedintele Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 şi se încheie cu Ionel Valentin Vlad, academician şi Preşedinte al Academiei Române, cel mai iubit dintre maramureşenii ultimelor decenii. Iată cum am gândit să cinstim memoria unui Vrednic al Naţiei.
La finalul cuvântului său, dr. Teodor Ardelean a oferit Academiei Române cele trei volume de eseuri ale Domniei Sale, apărute la Baia Mare, în care optzeci şi cinci de articole sunt dedicate Academiei Române şi spiritului academic, iar zece personalităţii academicianului Ionel-Valentin Vlad.
Conf. univ. dr. Ştefan Vişovan,
Centrul de Cercetări al Academiei Române Baia Mare

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.