Arhive Zilnice: 27 septembrie 2018

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în urma mai multor acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, pe comunicaţii şi în PTF Siret, peste 5.300 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană. • Poliţiştii de frontieră din Valea Vişeului au...

Când mama a venit de noră, a adus ca zestre, pe lângă cergi şi ţoluri, mai multe cuvinte, care nu erau cunoscute în Deseşti. În pruncie şi tinereţe, când mă pregăteam pentru viaţa satului, mama îmi povestea despre uimirea în faţa unor cuvinte necunoscute....

Cererile pentru programul naţional de protecţie socială “Bani de liceu” se depun până luni, 1 octombrie. În acest an şcolar, cuantumul sprijinului financiar lunar este mai mare, fiind majorat de la 180 de lei la 250 de lei. Totodată, a fost modificată şi valoarea...

Avînd în vedere apariţia gripei aviare în Uniunea Europeană (Germania şi Bulgaria), la păsările sălbatice, respectiv la o fermă de găini ouătoare, crescătorii de păsări sînt îndemnaţi să respecte măsurile de prevenire a introducerii bolii în exploataţiile nonprofesionale şi comerciale. Astfel, păsările aflate în...

Începînd de luni, 24 septembrie 2018, subcomisarul Marian Cosciug a fost numit în funcţia de şef al Poliţiei oraşului Tg. Lăpuş. Acesta a muncit 12 ani în cadrul Serviciului de ordine publică din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş. Marian Cosciug este din comuna Suciu...

Procedura de adopţie a fost simplificată. Guvernul a adoptat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, cu scopul de a soluţiona unele probleme apărute în implementare, de a reanaliza unele principii ce stau la baza adopţiei, dar şi pentru a...

Aleşii maramureşeni au aprobat ieri, 26 septembrie, acordarea titlului de cetăţean de onoare al judeţului Maramureş pentru academicianul Ion Pop, poet, critic şi istoric literar, traducător, editor, profesor universitar, doctor în filologie, membru al Academiei Române. Ion Pop s-a născut în 2 iulie 1941,...

Angajatorii români se plâng că nu găsesc oameni pentru posturile disponibile, iar cei în căutarea unui loc de muncă invocă salariile mici sau condiţiile de lucru. În condiţiile date, oferta şi cererea se potrivesc cu greutate, iar consilierii vocaţionali ai ASSOC care desfăşoară activităţi în...

Domeniul de tineret din Baia Mare - Capitala Tineretului din România este mai bogat cu 12 lucrători de tineret. Aceştia tocmai au absolvit cursul acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificări şi organizat de către Asociaţia pentru Dezvoltare prin Educaţie, Informare şi Susţinere (DEIS) în...

Duminică, 23 septembrie 2018, comuna Mireşu Mare şi-a adunat fiii la evenimentul “Întoarcere la obârşii - Întâlnire cu fiii satului”. Satul natal este începutul lumii, este primul univers. Aici sunt cărările copilăriei, pe unde cutreieram pădurile. Regăsim, în clipele de duioasă amintire, năzbâtiile şi bucuriile...

La simpozionul „Centenarul Marii Uniri” din cadrul Festivalului „Toamna Someşeană” de la Ulmeni, eveniment de tradiţie, organizat de administraţia locală, a avut loc şi o întâlnire de suflet a scriitorilor din Codru şi Chioar, la Centrul de cultură şi artă din localitate, în prezenţa...

Planul disidenţilor din PSD s-a năruit, jupînul Dragnea a rămas pe poziţie şi va continua să dreseze partidul cu biciul. Personal, din rezultatul puciului, cu ceva tot m-am ales. Fără prejudecăţi şi sentimente maliţioase, rezultatul puciului îmi oferă ocazia unei radiografii a PSD-ului de...

În această săptămână, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Maramureş pune la dispoziţia celor interesaţi 524 locuri de muncă vacante. Oferta e în creştere faţă de săptămâna trecută când se înregistrau 464 posturi disponibile. Se caută: administratori, agenţi curăţenie, barmani, brutari, bucătari,...

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) implementează, pe o perioadă de 36 de luni, proiectul „ UNIT 2 RMPD – Ucenicie şi stagii pentru tinerii NEETs din regiunile mai puţin dezvoltate”, cofinanţat de Uniunea Europeană. Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea...

În primele opt luni ale anului au beneficiat de prime de activare 4.923 de şomeri neindemnizaţi care s-au încadrat pentru o perioadă de cel puţin 3 luni. De asemenea, au fost acordate prime de inserţie absolvenţilor de învăţământ unui număr de 431 de persoane....

Iaşiul, Capitala Moldovei, a găzduit, wekendul trecut, concursul internaţional de gimnastică ritmică "Iaşi Trophy" şi festivalul ansamblurilor "Gineta Stoenescu". Pe covorul de concurs au demonstrat peste 140 de gimnaste din Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi mai multe cluburi din România: Ploieşti, Constanţa, Bucureşti, Baia Mare...

A patra partidă din Turneul Speranţelor a adus a patra victorie pentru selecţionata Ma­ramu­reşului. De data aceasta, adversara judeţului nostru a fost reprezentativa Bihorului. În a patra etapă din Turneul Speranţelor, în Sighetu Marmaţiei, reprezentativa Maramureşului s-a impus cu 7-5 în faţa selecţionatei similare din...

Performanţele fotbaliştilor băimăreni sînt recunoscute la nivel naţional. Sorin Şerban, component al echipei Minaur Baia Mare, a fost convocat la lotul naţional Under 19. Reunirea echipei României va avea loc în 7 octombrie la Snagov, iar timp de o săptămînă, lotul va disputa două...

Etapa preliminară a Campionatului Naţional de Juniori Under 19 şi 17 nu a dus nici o echipă din Maramureş în Liga Elitelor, astfel că cele patru grupări din judeţul nostru vor activa, în faza următoare a campionatului, în cel regulat. Toate formaţiile maramureşene au...

Cu aroma livezilor, pline de rod ca niciodată, punem pe masa celor dornici de lectură şi de poezie numărul 8 al Cronicii satului Deseşti, revistă editată de Asociaţia Culturală "Nichita Stănescu" şi Parohia Ortodoxă Română Deseşti, într-un proiect cofinanţat de Consiliul judeţean Maramureş. Din sumar:...

EDITORIALUL ZILEI