Planul disidenţilor din PSD s-a năruit, jupînul Dragnea a rămas pe poziţie şi va continua să dreseze partidul cu biciul. Personal, din rezultatul puciului, cu ceva tot m-am ales. Fără prejudecăţi şi sentimente maliţioase, rezultatul puciului îmi oferă ocazia unei radiografii a PSD-ului de azi, văzut prin ochii cetăţeanului simplu, interesat de preocupările celor care conduc ţara în care trăieşte. Format din oameni, orice partid devine un sistem viu, supus principiilor generale şi valabile tuturor sistemelor. Este vorba de integralitate (stabilitate), echilibru dinamic şi autoreglare, în cazul apariţiei derapajelor. În ansamblu ele presupun: competenţă şi profesionalism, comunicare, transparenţă, loialitate, nu obedienţă, toleranţă, încredere, cinste, corectitudine şi mai ales fermitate faţă de forţele interesate să destabilizeze ţara. Prezenţa unor criterii esenţiale în viaţa internă a partidelor, aflate la guvernare, se reflectă în performanţele economiei, funcţionarea eficientă a instituţiilor statului, în general în progresul vizibil şi prosperitatea societăţii. Sînt cerinţe normale, asimilate de majoritatea partidelor aflate la guvernare în fostele ţări comuniste. În Polonia şi Ungaria, guvernările îşi văd de treabă, nu le este frică de ameninţările tartorilor din U.E. Din spirit de patriotism, în deciziile luate preferă să rămînă ferme, gîndindu-se mai întîi la popor şi ţară. Faţă de astfel de principii şi deziderate, PSD-ul şi actuala guvernare sînt departe, cum s-ar zice, pe nicăieri, vorbă rămasă de la un celebru sculptor maramureşean. Înainte de a da curs principiilor, care călăuzesc paşii actualei guvernări, cred că de circul făcut pe seama programului majorării pensiilor şi salariilor s-a săturat inclusiv ultimul sărac al României. Prin televiziunile partizane, PSD-ul stăpîneşte bine tehnica dezinformării şi manipulării opiniei publice. Care „prinde” în România rurală, de unde vin şi voturile cu ocazia alegerilor. Dacă oamenilor li se explică adevărul, ce-i drept mai greu, înţeleg că PSD-ul nu este un partid, nici tare, nici mare, aşa după cum se spune la Tv. O problemă a partidului este mulţimea personajelor cu funcţii şi atribuţii obsedate de frica urmăririi şi a spionajului. Psihologii spun că oamenii bîntuiţi de gînduri negre şi idei fixe pot avea tulburări nervoase, de comportament şi dacă nu sînt identificate, cauzele riscă să ajungă la balamuc. Virusul urmăririi şi spionajului a dat iama în propriul partid. Se spionează unii pe alţii, iar gropile pe care şi le sapă reciproc sînt gata să-şi primească clienţii. Cu toate acestea, frica de urmărire şi spionaj politicienilor corupţi li se trage de la braţul lung şi înarmat al instituţiilor de forţă ale statului. Cine crede că desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi DNA, respectiv deciziile luate de CCR, la presiunile făcute de actuala putere, vor abandona corupţia este naiv, şi habar nu are cu ce se mănîncă politica. Peste tot în lume, în dictatură sau democraţie, rolul instituţiilor de forţă este ca prin metode specifice de: urmărire, spionare, denunţ, supraveghere, interceptarea convorbirilor telefonice şi alte drăcovenii, pe care le au la îndemînă, să calce pe urma persoanelor certate cu legea şi în final să le tragă la răspundere. Instituţiile de forţă nu ţin seamă de Constituţie, nici de drepturile omului, au putere să schimbe guverne, regimuri, să-i elimine pe politicienii incomozi. Context în care scopul scuză mijloacele. Prin urmare, politicienii care vor să dea piept cu virusul corupţiei ar fi bine să stea în banca lor, înainte ca DNA-ul să le bată la uşă. Dacă s-au făcut dosare la comandă politică, vina aparţine haosului din Justiţie şi amestecului politicienilor în treburile sistemului judiciar. Nu cred că politicienii trecuţi prin puşcării au fost curaţi ca lacrima. Iar dacă procurorii şi judecătorii au greşit, trebuiau luaţi la rost şi sancţionaţi. De ani de zile se vorbeşte de legea răspunderii magistraţilor, însă concret, în practică, nimic nu s-a făcut. De fiecare dată, partidele ajunse la putere au folosit Justiţia ca instrument de intimidare şi eliminare a adversarilor politici, iar cînd rolurile s-au schimbat şi tunurile au luat altă poziţie de tragere. Pentru ce i se întîmplă, PSD-ul arată degeaba cu degetul spre opoziţie şi preşedinte. Opoziţia este slabă, iar Iohannis aruncă fumigene, ca să nu uităm că avem preşedinte. Legat de sindromul urmăririi, gîndul mă duce la declaraţia fostului premier A. Năstase, la vremea lui şi el atins de virusul spionajului politic. Fără să dea explicaţiile necesare, politicianul a spus un adevăr incontestabil. DNA-ul s-a născut la sugestia şi insistenţele forurilor din U.E., nu a fost invenţie românească. Forurile europene ştiau că politicienii români, în faţa virusului corupţiei rămîn vulnerabili şi fără imunitate. Prin urmare au fost interesate ca în România să fie corupţie. Altminteri, prin intermediul multinaţionalelor, asasinarea economică a ţării nu s-ar fi produs, nu era spoliată de resursele naturale şi nu ar fi devenit o piaţă de desfacere pentru produsele importate din U.E. Europarlamentarii PSD-ului, în loc să opună rezistenţă agresiunii economice, preferă să vină în ţară să bată cîmpii la televizor. PSD-ul de azi, deşi realizează ce i se întîmplă, nu recunoaşte că factorii externi nu-l doresc la guvernare. Altfel, nu se explică de ce şefa DNA-ului a fost demisă cu atîta greutate. În spatele uşilor închise, ale politicii europene, bat clopote pe care opinia publică din ţară nu are cum să le audă. Sîntem prea mici pentru un război atît de mare. Puciul de săptămîna trecută rămîne o furtună într-un pahar cu apă sau mult zgomot pentru nimic.
Prof. Vasile ILUŢ