Deficitul bugetar este de două ori mai mare comparativ cu 2017

0
52

– a ajuns la 1,54% din PIB –

Deficitul bugetar este dublu, în intervalul ianuarie – august 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, atât în termeni nominali, cât şi ca procent din PIB, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice. A ajuns la 14,5 miliarde lei, fiind cu 123% mai mare, iar ca procent din produsul intern brut este de 1,54%, comparativ cu 0,76%.

Asta arată că statul a cheltuit mult mai mult decât a încasat, iar banii pentru acoperirea acestora au provenit din împrumuturi.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 182,4 miliarde lei, reprezentând 19,3% din PIB, sunt cu 13,7% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 196,9 miliarde lei, cu 18% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
Cheltuielile de personal sunt cu 25,2% mai mari, creşterea fiind determinată de majorările salariale.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 8,9%. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare.
Subvenţiile sunt mai mari cu 3,9%.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut cu 12,8%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie, de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1.100 lei, de creşterea nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.
Cheltuielile pentru investiţii au fost de 12,8 miliarde lei, cu 22,5% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.