Prezenţă slabă la vot în Baia Mare

0
109

Băimărenii nu s-au mobilizat pentru a ieşi la vot. Nici măcar după ce au ieşit de la biserică nu au ales să se prezinte la referendumul pentru familie. Din contră, unii preşedinţi din secţiile de votare au constatat că prezenţa a fost mult mai redusă în cursul zilei de ieri, 7 octombrie până la orele amiezii în comparaţie cu ziua de 6 octombrie. În general, vârstnicii au ales să-şi exercite dreptul la vot şi au arătat că le pasă de viitorul urmaşilor, de păstrarea valorilor tradiţionale.
La secţia de votare 63 de la Colegiul Tehnic “George Bariţiu” din Baia Mare, primul votant a fost un bărbat în vârstă de circa 60 de ani. Acesta a venit la secţia de votare încă de la ora 6.55 pentru a fi sigur că nu ratează şansa de a vota la referendum. În general persoanele trecute de prima tinereţe au venit la această secţie, după cum a precizat preşedintele secţiei de votare 63, Vasile Gligan.

Preşedintele Secţiei de votare 63, Vasile Gligan

Situaţia a fost similară şi la secţia 62 de la Colegiul Naţional “Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Din cei 1.458 de alegători înscrişi pe listele permanente până sâmbătă la ora 13 votaseră 57 de persoane. Aici a votat şi un membru al trupei Compact. Toboşarul formaţiei nu a vrut să rateze votul aşa că s-a prezentat la această secţie. Tot aici, a votat şi veteranul de război, Petru Coca, în vârstă de 91 de ani. Nici la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare, lucrurile nu au stat mai bine în privinţa prezenţei. Din cei 1.275 de votanţi înscrişi pe listele permanente, în 6 octombrie până la ora 13 votaseră 43 de persoane.
Nici după ieşirea de la biserică, lumea nu s-a prea înghesuit la vot. La secţia de votare 65 din cei 1.055 de alegători până la ora 12 votaseră 61 de persoane, iar la secţia de votare 64 de la Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga”, votaseră 58 de persoane.
În ce priveşte motivaţia celor care s-au prezentat la vot, cei mai mulţi au arătat că au votat pentru familia firească, pentru normalitate. “Am votat pentru normalitate. Acum doi ani am semnat pe listele Coaliţiei pentru Familie. Nu vreau să mă dezic de la ceea ce cred”, a spus o băimăreancă, Diana Ionescu. Un alt cuplu a spus răspicat că “suntem familişti convinşi”, ceea ce i-a şi determinat să se prezinte la vot. O altă băimăreancă, Ana Ardelean a declarat că “am votat pentru ceea ce e normal, pentru familie, pentru viitorul copiilor, pentru un trai normal fără ceea ce ar putea însemna modernismul. Am văzut că suntem printre codaşi, dar sper să iasă lumea la vot”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.