A fost târnosită biserica din Ardusat şi binecuvântată capela de cimitir

0
27

Duminică, 7 octombrie 2018, cea de a XX-a duminică după Sfintele Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, în fruntea unui mare sobor de preoţi, slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfânta Treime”, Sfânta Liturghie Arhierească, a rostit cuvânt de învăţătură şi a binecuvântat capela de cimitir din Parohia Ardusat, Protopopiatul Chioar, preot paroh Florin Florea.

Slujba de târnosire a bisericii

Slujba de târnosire s-a desfăşurat după regulile canonice ale Bisericii Ortodoxe Române, ca urmare a reorganizării Sfântului Altar şi a refacerii Sfintei Mese după noua rânduială instituită, deoarece Sfânta Masă este locul cel mai sfânt din biserică, ce simbolizează Mormântul Mântuitorului.
După aşezarea în piciorul Sfintei Mese a Sfintelor Moaşte de Sfinţi Mucenici împreună cu Documentul de sfinţire şi pecetluirea lor cu ceară, Sfânta Masă a fost spălată cu aghiasmă şi apă de trandafiri, unsă cu Sfântul şi Marele Mir, în cele patru colţuri au fost aşezate icoanele Sfinţilor Evanghelişti Matei, Marcu, Luca şi Ioan, gravate în marmură, pentru ca să dăinuie atât cât va dăinui Sfânta Masă şi au fost pecetluite şi ele cu ceară.
A fost uns şi exteriorul bisericii cu Sfântul şi Marele Mir şi au fost rostite rugăciunile de târnosire.
Pe tot parcursul Sfintei Slujbe de târnosire, Prea­sfinţitul Părinte Episcop Iustin a explicat credincioşilor din biserică ce se petrece în Sfântul Altar.
Biserica din Ardusat a fost construită între anii 1936-1938 de către vrednicii credincioşi din această localitate.
Prima sfinţire a bisericii a fost făcută de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului şi Clujului, în 8 noiembrie 1970.
Din anul 2016, cu binecuvântarea şi sub îndrumarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, s-au executat următoarele lucrări: s-a refăcut sfânta masă, proscomidiarul şi s-a reamenajat altarul; s-au recondiţionat mobilierul şi catapeteasma; s-au înlocuit icoanele şi tetrapoadele pentru închinare şi s-a pus mocheta pe toată biserica; au fost refăcute porţile şi recondiţionat gardul de împrejmuire a curţii, sub îndrumarea şi conducerea preotului paroh Florin Florea, sprijinit cu jertfă şi dăruire de către membrii Consiliului Parohial, epitrop fiind Marin Barbul. Cheltuielile au fost suportate de dreptcredincioşii Parohiei Ardusat, Primăria şi Consiliul Local Ardusat, dar şi de binefăcători.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească

Pe o scenă amplasată în apropierea bisericii, Prea­sfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în fruntea uniui sobor de preoţi, din care au făcut parte Pr. Daniel Tirean, inspector financiar în cadrul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Pr. Ciprian Coza, secretar protopopesc la Protoieria Chioar, Pr. Florian Teodor, fost paroh aici timp de 39 de ani, Pr. Florin Florea, actualul preot paroh, preoţi din parohiile vecine, dar şi din alte protopopiate.
Între credincioşi s-au aflat primarul Ciprian Rus al comunei Ardusat, deputatul Covaciu Severica, consilierul judeţean Ioan Sas, Vasile Şpan, director în Consiliul Judeţean, fiu al satului, primarul comunei Sălsig, Florian Luca, şi al comunei Botiza, Florea Poienar, fii ai satului veniţi din toate părţile.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Arhanghelii” a preoţilor din Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, dirijată de Pr. Dr. Petrică Aurelian Covaciu, iar la chinonic a cântat şi eleva Iulia Vlad, ai cărei bunici sunt din Ardusat.

Cuvântul de învăţătură

Un frumos şi vast cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în care s-a referit la Evanghelia zilei, despre învierea fiului văduvei din Nain.
„Mântuitorul se adresează tânărului ca şi cum ar fi într-un somn, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Mântuitorul nu vorbea cu trupul neînsufleţit, ci cu sufletul nemuritor, aşa ca la învierea lui Lazăr, pentru ca să arate că sunt două realităţi, două vieţi: o viaţă biologică sau pământească, când trupul petrece împreună cu sufletul, aşa cum suntem fiecare dintre noi în viaţa aceasta, şi o viaţă spirituală nevăzută, care este viaţa sufletească, şi care este atât aici văzută şi simţită de noi, cât şi dincolo. Omul când pleacă din viaţa aceasta nu moare efectiv şi nu dispare definitiv, ci se mută la o altă viaţă, la şi mai multă viaţă”, a explicat Întâistătătorul Episcopiei credincioşilor de la Ardusat.
Referitor la viaţa pe care o duc tinerii de azi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit deschis şi limpede:
„Mântuitorul îi cheamă pe tineri astăzi să aleagă cultura vieţii, nu cultura morţii. N-a acceptat Mântuitorul pe tânărul mort, nu l-a lăsat aşa, l-a înviat. Astăzi trăim într-o lume în care cultura morţii, şi cultura consumului, şi cultura bunurilor materiale sunt idolatrizate. Ne sunt prezentate ca cele mai mari performanţe şi bunuri vrednice de dorit. Dacă, însă, optăm pentru această cultură a consumului, a libertăţii fără responsabilitate, a vieţii fără sens, atunci tinerii noştri sunt într-un mare pericol”, a atras atenţia Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Distincţii

În semn de înaltă apreciere şi preţuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică şi pentru contribuţia adusă la înnoirea şi împodobirea bisericii cu hramul „Sfânta Treime”din Parohia Ardusat, preotul paroh Florin Florea a fost hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce.
Diplome de vrednicie au primit prim-epitropul Marin Barbul, Consiliul Parohial, Comitetul de Femei, Consiliul Local Ardusat şi binefăcătorii Gavril Coţ, Stelian Ghita, Gheorghe Ciceu şi Vasile Neamţ, iar Gramata Episcopală Ciprian Rus, primarul comunei Ardusat.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit din partea preotului paroh şi a credincioşilor o icoană a Sfântului Iustin Martirul şi Filozoful, care va îmbogăţi Muzeul Episcopiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.