Binecuvântarea capelei de cimitir din Firiza

0
23

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de binecuvântare a capelei de cimitir cu hramul „Învierea lui Lazăr” din cartierul Firiza al Băii Mari, una dintre cele mai moderne din Eparhie, la care a participat un sobor de 16 preoţi şi diaconi din municipiu, din care au făcut parte Pr. Dr. Vasile Augustin, vicar eparhial, Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru pictură sacră şi patrimoniu, care a executat şi pictarea capelei, Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Gheorghe Marincaş, paroh, preoţi din parohii ale Băii Mari.

Răspunsurile au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înfiinţat şi condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.
Slujba de binecuvântare a avut loc în prezenţa unui număr mare de credincioşi, între care s-au aflat şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care are originea după tată în acest cartier, care a ajutat mult la ridicarea acestei capele de cimitir din, poate, cel mai frumos cartier al municipiului Baia Mare, înconjurat de păduri de fag şi brad. Drept răsplată pentru ajutorul dat bisericii, a primit în dar de la preotul paroh şi credincioşi o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, „Dulcea Sărutare”.
Preotul Gheorghe Marincaş este paroh aici de 20 de ani, timp în care a realizat multe lucruri minunate, după cum a apreciat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
În semn de înaltă apreciere şi preţuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică şi pentru contribuţia adusă la construirea capelei de cimitir din Parohia Firiza, Protopopiatul Baia Mare, preotul Gheorghe Marincaş a primit Gramata Episcopală, tot Gramata Episcopală fiind atribuită primarului Cătălin Cherecheş, deputatului Cherecheş Viorica, iar diplome de vrednicie binefăcătorilor ing. Cristian Moldovan, Radu Blotor, care a executat în turnătoria proprie clopotul şi crucile de pe capelă, Cornel Tecar, Florin Berinţan, Vlad Lupşe, Vasile Remus Ho­ban, Vasile Mureşan, Sorin Lupan, Ioan Misaroş, Dănuţ Puşcaş, Gheorghiţă Lupşe, Florin Lupşea, Vasile Lupşea, Ştefan Moşuţ, Gheorghe Lupşe şi Aurel Puşcaş.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit credincioşilor despre rostul capelei de cimitir şi rânduiala care urmează, în timp, după slujba de înmormântare legată de pomenirea celor trecuţi la Domnul, subliniind că există viaţă şi după moarte.
„În Europa civilizată şi creştină capelele de cimitir sunt o necesitate, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Ar fi de dorit ca în ziua prohodirii să se oficieze, la capelă, Sfânta Liturghie, în prezenţa familiei, la fel cum se face la preoţi. Acesta este rostul capelelor de cimitir: pe de o parte să ieşim din arhaismul de a conduce osemintele celor decedaţi pornind de acasă, iar pe de altă parte nu mai deranjăm biserica din comunitate, ci venim în mod civilizat la capela de cimitir şi azezăm cu toată veneraţia, cu cinstirea noastră osemintele. Pentru noi, creştinii, trupurile celor decedaţi nu sunt cadavre, cum sunt din punct de vedere medical, ci oseminte, pentru că cel ce a plecat dintre noi este creştin, a dus o viaţă creştină, a fost botezat şi a participat la viaţa bisericii. Cimitirele sunt locuri sacre.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.