Pichetare Cartel Alfa la Prefectura Maramureş

0
35

Peste 100 de sindicalişti din organizaţiile afiliate la Cartel Alfa Maramureş au pichetat ieri, 10 octombrie, Prefectura Maramureş. Oamenii sunt nemulţumiţi de discriminările salariale. Ei spun că probleme sunt în primul rând cu valoarea standardelor de cost ce revin salariaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (DGASPC), precum şi angajaţilor din unităţile medico-sociale. Standardele de cost au rămas la acelaşi nivel de acum trei ani, în condiţiile în care preţurile s-au tot majorat.

“Scopul acţiunii noastre este în primul rând să dăm un semnal către guvernanţi pentru că aşa cum ne-a explicat ministrul Finanţelor, se va lucra la bugetul statului pentru 2019. Dacă în 2019 nu vor fi nişte corecţii financiare, toţi cei de aici vor avea de suferit. Sunt standarde de cost din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care au rămas la acelaşi nivel de acum trei ani. Dacă nu se modifică atât pentru salariaţii din centre, cât şi pentru asistenţii maternali, vor avea probleme. Mai sunt de modificat standardele de cost din cadrul unităţilor medico-sociale, cum ar fi cel din Târgu Lăpuş. Din cauza acestei nemodificări, asistenţii medicali şi medicii din sistem nu pot intra pe grila din 2022. Totodată, suntem într-o situaţie imposibilă şi este o discriminare pentru cei din centrele şi casele de tip familial din cadrul DGASPC pe a acorda sporuri din regulamentul de sporuri”, a spus liderul Cartel Alfa Maramureş, Florin Hossu.
Pe de altă parte, liderii de sindicat s-au supărat pe afirmaţiile ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a declarat că în sistemul bugetar sunt mulţi angajaţi ce taie frunze la câini şi că din acest motiv s-ar impune restructurări.
Sindicaliştii au arătat că forma lor de protest este adresată Guvernului, nu autorităţilor judeţene.
“Se pun în discuţii din ce în ce mai aprig pe restructurări de personal. Nu noi, sindicatele, am făcut aceste angajări. Ei au devenit membri de sindicat, aşa că vom lupta pentru drepturile lor. Nu putem jigni ca ministrul Finanţelor şi să spunem că aceştia taie frunze la câini. Nu noi am făcut aceste angajări. Trebuie să facem o evaluare corectă a personalului şi atunci putem vorbi despre o reaşezare a organigramei”, a precizat liderul Cartel Alfa.
Protestul a fost organizat în colaborare cu filiala Satu Mare a Cartelului Alfa. Protestatarii şi-au exprimat nemulţumirea vizavi de cuantumul lefurilor.
”Când s-au ridicat salariile în toate părţile, nouă nu ni s-au majorat. Noi pentru asta am venit, să ni se dea drepturile de concediu, drepturile noastre. Ne descurcăm greu, copilul l-am adus cu noi cu maşina, am luat şi bărbatul şi pruncul, pe toţi cu noi, că nu pot lăsa băiatul singur că e bolnav de gradul I, cum să îl las singur acasă? Nu am cu cine să îl las”, a spus Ioana Marchiş, asistent maternal din Strâmtura.
Asistenţii maternali spun că banii prevăzuţi pentru hrană, îmbrăcăminte sau rechizite sunt insuficienţi. “Am ieşit pentru drepturile noastre. Eu sunt asistentă maternală. fac parte din Cartel Alfa. Am vrea să se mărească alocaţia pentru copii, le trebuie haine, mâncare. Eu am doi copii în plasament. Unul e în clasa a treia, altul în a doua. Sunt din Călineşti”, a precizat Ileana Berci.
De cealaltă parte, Nicoleta Mihali, asistent personal, a accentuat că “am ieşit pentru copiii cu dizabilităţi. Mă nemulţumesc banii. Sunt văduvă de 7 ani, am o mamă bolnavă cu ulcer varicos. Am mari necazuri, nimeni nu mă crede. Ne dorim salarii mai mari, că nu îmi e uşor să cresc doi copii bolnavi şi o mamă bolnavă”.
Sindicaliştii şi-au înaintat lista cu revendicări la prefectul judeţului Maramureş, Vasile Moldovan. Ei cer acum o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, pentru a găsi de comun acord o soluţie la problemele prezentate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.