Școala conflictelor

0
88

Aparține zilelor noastre, în care sînt implicați elevi, cadre didactice și părinți. Autoritățile stau liniștite, învîrt dosarele birocrației și preferă să rămînă neangajate într-un război al nervilor. În școală, bătăile între elevi încep să devină regulă, nu excepție. Pentru numeroasele obrăznicii și rele comportamente ale elevilor, dascălii îi acuză pe părinți și fac apel la cei șapte ani de acasă. Care, zic ei, lipsesc din educația copiilor. La rîndul lor, părinții arată cu degetul spre cadrele didactice, spun că în gestionarea conflictelor sînt lipsite de tact pedagogic și încep să le dea lecții. Uneori de psihologie. Prinși într-un foc încrucișat, școlarii reacționează după cum cred ei de cuviință. Un lucru e sigur. Conflictele întotdeauna sînt generate de elevi. Un profesor, cît ar fi el de temperamental, exigent și slab comunicator, fără un motiv bine întemeiat, nu are cum să se lege de copilul cuiva. Copilul înseamnă că a făcut un gest nepotrivit, o faptă reprobabilă, a încălcat o convenție, stabilită de comun acord, între profesor și o clasă de elevi. Deși premeditat sau involuntar, copiii greșesc repetat, paradoxal, consecințele le suportă cadrele didactice. În concepția multor părinți, a prins rădăcini o idee, puțin spus stranie. Dacă personalitatea copilului care încalcă regula obligatoriu trebuie respectată și protejată, demnitatea dascălului, cu părul alb și o carieră în spate de peste cinci decenii, poate fi umilită și terfelită? Școala actuală este după chipul și asemănarea școlii din trecut, pe care unii o regretă, alții o pun la zidul infamiei. Cel puțin, atunci au fost reguli, norme și principii, respectate de toată suflarea școlii. Democrația, prost înțeleasă, a spulberat orice regulă și a dat frîu liber comportamentului inadecvat al multor elevi. Care își permit să facă orice, deoarece știu că nimănui nu au de dat socoteală. Responsabilitatea profesiei mă obligă să am o altă părere. Greșelile repetate nu pot fi trecute cu vederea și în funcție de gravitatea lor, copiii trebuie sancționați. Motivul că sînt copii și nu e cazul să ne punem mintea cu ei, nu merge. Altminteri o greșeală repetată poate deveni obișnu­ință, un reflex, copilul crește și va crede că a greși la infinit este ceva normal. În relația profesor-elev, principiul provocare-ripostă funcționează pe jumătate. Dar numai în favoarea elevului. Cadrele didactice în fața elevilor turbulenți, nu dețin mijloace specifice pentru a se apăra, că de ripostă nu poate fi vorba. Actualul regulament școlar sau regulamentele de ordine interioară ale școlilor sînt glume de prost gust. Principala cauză a conflictelor rezultă din incompatibilitatea școlii de azi (de ieri) cu aspirațiile îndreptățite și perfect justificate ale generațiilor de școlari din zilele noastre și oferta școlii rămasă din regimul trecut. Școlarii vremurilor noastre trăiesc în lumea tehnologiei, a informațiilor și vor o școală ca afară. Relaxată și utilă pentru viață, în măsură să le promoveze originalitatea, creativitatea, aptitudinile, înclinațiile, talentul, să-i facă să gîndească liber, să participe la activități practice, ocupaționale, să facă ceva concret. În privința doleanțelor, perfect justificate și îndreptățite, oferta școlii este limitată rămîne pe rigiditate și constrîngere, derulat la școală și acasă, conform standardelor cunoscute. Ce începe cu obligarea unui elev să stea 5-6 ore țintuit de un scaun, timp în care se face predare, ascultare și notare ce zice profesorul, continuă acasă cu învățare și memorare. Din nou la școală, redare, evaluare prin notare și în final … uitare. Pentru a capta atenția și interesul elevilor, mulți profesori, în general tineri, își organizează lecțiile utilizînd tehnologia modernă: proiecții de filme, referate (copiate de pe net), eseuri, rezumate, caiete frumoase și proiecte tematice elaborate de elevi în grup. În timpul anului școlar, notele mari îi bucură pe părinți și copii, numai că evalurea cunoștințelor bazate pe astfel de resurse generează noi conflicte. Ele țin de calitatea învățării, validată de examene, unde cerințele și subiectele se bazează pe cunoștințe concrete, raportate la programele și manualele școlare. Pe care elevii de liceu nici măcar nu se obosesc să le aducă la școală. Dacă la examene, copiii „pică” sau iau note mici, părinții îi acuză pe profesori că nu și-au făcut datoria și intrăm în zona meditațiilor, o altă anomalie a școlii. Profesorii vîrstnici nu înseamnă că sînt de școală veche, pe care un internaut iresponsabil și neisprăvit, cu creierul în fața opusă capului, îi definește ca o specie de „dinozauri comuniști”, ce ar trebui să dispară din peisajul școlii. Este „specia” de cadre didactice, ce ține cu orice preț să-și facă datoria și asociază calitatea cu perseverența, exigența și refuză orice fel de compromis făcut cu elevii. Motiv de a se constitui în principala categorie de cadre didactice implicate în conflictele școlare. Cum se poate naște spontan un conflict și cum trebuie soluționat este o altă discuție, asupra căreia vom reveni.
prof. Vasile ILUȚ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.