Vechiul drum Groși – Lăpuș va fi pietruit

0
364
DC 60 - drumul care face legătura între Lăpuşul Românesc şi Groşii Ţibleşului
DC 60 - drumul care face legătura între Lăpuşul Românesc şi Groşii Ţibleşului

Legătura între comunele Groșii Țibleșului și Lăpușul Românesc se face pe două rute: cea prin Suciu de Sus și Rogoz, care este folosită în prezent, dar mai lungă, și cea pe vechiul drum, „strategic” în urmă cu 200 de ani, după cum spun unii, care este aproape impracticabil. Acum, autoritățile locale din cele două comune s-au hotărât să refacă acest drum, prin pietruire, pentru a „scurta” distanța dintre localități. Dacă pe varianta lungă șoferii trebuie să parcurgă peste 20 km, pe cea scurtă distanța este de 5,6 km.

Nicolaie Burzo, primarul comunei Groșii Țibleșului, a precizat: „Ne gândim să refacem legătura între Groșii Țibleșului și Lăpuș, pe vechiul drum, care este mai scurt. Am avut discuții pe această temă cu primarul din Lăpuș. Tronsonul pornește din Drumul Județean 109F de la Lăpuș și ajunge în 171A de la noi. Are o lungime de 5,6 km, din care 1,6 km sunt în raza noastră teritorială, iar restul de 4 km sunt pe teritoriul lor. La noi, 800 m se modernizează prin fonduri europene, așa că ne mai rămân doar 820 m de făcut. Am zis că e păcat să nu-l refacem. Îl proiectăm, punem fundația drumului, și chiar dacă va fi doar pietruit, va asigura accesul pentru orice mașină. În Lăpuș, din cei 4 km ai lor, pe un kilometru este o stradă modernizată deja, până la râul Lăpuș, unde este podul de trecere către noi. Așa că pentru 3 km de drum merită să refacem legătura între satele noastre, am zis că anul acesta, din bugetul local, putem face asta. Și domnul primar din Lăpuș spunea că are niște bani dintr-o cofinan­țare pe grădiniță, care se întorc la bugetul local, așa că am decis să ne cuprindem în bugete cel puțin 200.000 de lei, eu 50.000 și el restul, și să facem drumul. Cu acești bani reușim. Noi am făcut, spre exemplu, un drum de legătură între Groși și Strâmba, în lungime de 2 km, cu suma de 100.000. Și era pe pășune, fără nicio fundație… Cu banii de la APIA, l-am făcut.

Nicolaie Burzo, primarul comunei Groșii Ţibleșului
Nicolaie Burzo, primarul comunei Groșii Ţibleșului

Am băgat un buldozer, am realizat platforma drumului și am săpat șanțurile. Automat drumul s-a înălțat cu vreo 15 cm și nu mai stă nici apa. L-am cilindrat, am pus un strat de piatră și pot circula mașini de orice fel pe acolo. Drumul actual, pe care se ajunge la Lăpuș de la noi, este ocolitor și mult mai lung. De asemenea, în caz de calamități naturale, cade un pod la noi sau la Suciu, suntem izolați automat de restul județului. Dar așa, cu acest al doilea drum de legătură, avem alternativă. Acesta era pe vremuri un drum strategic, din ce știu eu, deoarece pe aici se transporta mangalul, cu căruțele, în Lăpușul Românesc, unde a fost o mare topitorie de fontă, prin anii 1800, cred. Și acum se mai pot vedea pe drumul de la Groși, pe unde au fost podețe, părți dintr-un beton ciudat, care încă se țin una de alta, deși au trecut peste 200 de ani de când au fost construite. Tot în zona drumului, comuna Lăpuș are vreo 600 ha de teren, așa că drumul ar asigura accesul facil la acele terenuri. Drumul e clasificat acum ca drum comunal (DC 60 Lăpuș – Groșii Țibleșului), prin hotărâre de Consiliu local, de Consiliu Județean, dar și prin hotărâre de Guvern”.

Proiectul de reabilitare depus pe PNDL a fost respins

Ioan Buda, primarul din comuna vecină, Lăpuș, ne-a explicat că are între priorități reabilitarea drumului cu pricina, care ar scurta mult distanța între localități, însă deocamdată stă prost la capitolul fonduri: „DC 60, ce face legătura între noi și Groșii Țibleșului, e într-adevăr mult mai scurt decât cealaltă variantă, pe la Rogoz și Suciu de Sus, care are vreo 24 km. Drumul, despre care unii spun că era strategic pe vremuri, dar eu nu știu de așa ceva, e aproape impracticabil în prezent, pe el putându-se circula doar cu tractorul și doar atunci când nu plouă. Noi am făcut un proiect de reabilitare a drumului și l-am depus pe PNDL, însă nu am obținut finanțare, din cauză că investiția era prea mare, așa că am fost respinși. Totuși, am spus că nu ne lăsăm și vom încerca să-l facem, la nivel de pietruire, din fonduri locale. Nu știu dacă vom reuși anul acesta, că stăm mai prost acum cu fondurile proprii, dar anul viitor sigur îl facem”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.