“Armonii” artistice

0
117

La Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare poate fi admirată până în 24 octombrie, expoziţia de grup de grup intitulată „Armonii”, a membrilor Asociaţiei Artiştilor Plastici „Alexandru Şainelic”. Expun: Florica Radu (pictură), Rodica Richter (pictură), Judita Tarr (tapiserie), Grigore Zlampareţ (pictură). Evenimentul este organizat în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.
Artă plastică „armonizată” cu lucrări de tapiserie în Salonul Artelor al Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare. E un univers al logicii, dar şi un univers al senzorialului, după cum a punctat directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, Ştefan Mariş.
“În această atmosferă vrem să ne reîntoarcem spre un univers al cromaticii, al culorii. Cei patru artişti, trei doamne şi un domn sunt nişte admirabili în acest demers artistic. Eu am urmărit evoluţia Asociaţia Alexandru Şainelic de foarte mulţi ani şi sunt în măsură să certific că e un fenomen artistic care a căpătat consistenţă de la an la an. Aici discutăm de această emulaţie artistică începută timid când s-a reorganizat asociaţia, dar care a reuşit să impună un anumit tip de demers artistic ce nu mai poate să fie ignorat. Niciodată talentul nu poate fi certificat altfel decât prin ce oferă ca produs cultural. Aici trebuie să existe suprema confruntare cu gustul publicului”, a spus Ştefan Mariş.
Despre artiştii expozanţi, Ştefan Mariş a mai adăugat că “artiştii care expun astăzi sunt nişte oameni care iubesc lumea şi a iubi lumea înseamnă a încerca să o prezinţi într-un mod cinstit şi care e filtrat prin sentimentul propriu, în modul extrem de propriu prin care vezi lumea. Armonii e un titlu interesant, încercăm să-l decodăm prin această diversitate de stiluri, de abordări. Se creează o armonie între toţi cei patru”, a precizat Ştefan Mariş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.