CS Minaur II joacă în etapa a V-a a Diviziei A la handbal masculin la HC Szejke Odorhei, partidă ce se va consuma duminică, 21 octombrie, de la ora 18.00. Juniorii lui Florin Mironescu abordează acest joc din postura locului doi (7 puncte), în timp ce gazdele de mîine ocupă locul patru (4 puncte). Disputa dintre cele două combatante va fi condusă de cuplul bistriţean G. Biriş / P. Coroban.
Programul etapei 5 (duminică, 21 octombrie): AHC Potaissa Turda II – HCM Sighişoara, ora 12.00; HC Szejke Odorhei – CS Minaur Baia Mare II, ora 18.00; HC Sibiu – CSM Oradea (luni, 22 octombrie, ora 17.00).
Fetele merg la Reşiţa
În prima etapă a returului, echipa secundă a secţiei feminine de handbal merge la Reşiţa, pentru confruntarea cu CSM, meci ce se va desfăşura duminică, 21 octombrie, începînd cu ora 11.00. Tînăra echipă pregătită de Ioana Marta a avut un parcurs foarte bun pînă acum, după cinci etape contabilizînd 9 puncte şi locul 3 în serie. Reşiţencele sînt exact sub băimărence înaintea duelului direct, cu un număr de 6 puncte. În partida tur, CS Minaur II a învins cu 35-29. Meciul de duminică va fi arbitrat de cuplul gorjean L. Marii / R. Tache.
Programul etapei 6 (duminică, 21 octombrie): CSU Reşiţa – CS Minaur Baia Mare, ora 11.00; CSU Universitatea de Vest Timişoara – CSM Târgu Mureş, ora 17.00; ACS Crişul Chişineu Criş – CSU Oradea, ora 17.00.