O păşune din zona Codru, motiv de conflict!

1
121

Situaţie încâlcită înregistrată în zona Codru. Mărul discordiei este o păşune de peste 30 de hectare, situată pe UAT Bicaz, intabulată pe Oarţa de Jos şi câştigată în instanţă de către moştenitori ai unor grofi. În ecuaţie mai intră şi comuna Hodod, judeţul Satu Mare, care este vecină cu celelalte două administraţii maramureşene. În acest moment, comisia locală de fond funciar Oarţa de Jos a contestat în instanţă calitatea de proprietar a celui care a revendicat păşunea, dar şi faptul că ea trebuie să soluţioneze cazul.

Dorin Flaviu Mitre – primarul din Bicaz

Din punctul de vedere al administraţiei Bicaz însă situaţia este destul de clară – comuna nu este proprietară pe păşunea respectivă, aşa că nu are ce dosar să soluţioneze. Dorin Flaviu Mitre, primarul din Bicaz, a explicat: „Referitor la fondul funciar, există dosare puţine. Avem însă un litigiu cu o suprafaţă de păşune. Acolo a fost o neînţelegere în sensul că păşunea respectivă a aparţinut comunei Oarţa de Jos, dar că UAT a picat pe Bicaz. S-a retrocedat, dar noi nu am avut cum să-l punem pe om în posesie, nefiind de-a noastră. Ceilalţi au motivat că nu se poate identifica. Acum s-a şi identificat. E clară situaţia şi e pe teritoriul lor şi probabil că îl vor pune pe cetăţean în posesie. Cei care au primit terenul sunt moştenitorii baronilor Degenfeld şi Banffy, care au avut şi la Hodod castelul acela, dar şi suprafeţe de teren imense aici, în perimetrul nostru. Nu ştiu ce o să reuşească să facă şi Oarţa, ori o să-i despăgubească, ori va retroceda efectiv suprafaţa respectivă de teren. Este vorba despre vreo 35 hectare de păşune, deci nu-i chiar lipsit de importanţă. Păşunea există fizic pe UAT Bicaz, dar proprietar este comuna Oarţa, aşa că ei trebuie să se descurce în mod normal. Probabil că în urmă cu mulţi ani a existat ceva schimb de teren, după cum povestesc localnicii mai în vârstă, între cetăţeni din Bicaz şi cetăţeni din Oarţa şi aşa s-a ajuns în situaţia asta. Că altfel nu-mi explic. Dar e clar că păşunea nu-i a noastră…”.

Comisia locală Oarţa de Jos a deschis proces în instanţă

Bogdan Pop – primarul comunei Oarţa de Jos

Cei din Comisia locală de fond funciar Oarţa de Jos pun sub semnul întrebării faptul că cel care a revendicat suprafaţa respectivă ar fi proprietarul de drept. De asemenea, ei cred că este obligaţia celor din Bicaz să rezolve punerea în posesie a petentului respectiv şi nu a lor: „Acolo, la momentul respectiv, comisia de fond funciar responsabilă era cea a comunei Bicaz, chiar dacă suntem proprietari noi. Deci cei de la Bicaz trebuiau să administreze acele dosare de retrocedare. În zona Oarţa – Bicaz au existat pe vremuri ceva grofi care deţineau terenuri multe în perioada de dinainte de colectivizare. Sub ce for­mă sau cum au fost preluate, că le-au fost confiscate acele averi, nu ştiu exact. Cert e că ei au de­pus la un moment dat o solicitare, atât la comuna Oarţa de Jos, cât şi la comuna Bicaz, pentru anumite suprafeţe. Comuna noastră, vizavi de suprafeţele care existau pe raza UAT-ului, a făcut toate demersurile care se impuneau la vremea respectivă. Neavând să le dea teren, le-au propus la despăgubiri. Comuna Bi­caz nu ştiu ce a făcut cu dosarele respective. Cert e că acum solicitanţii au o oarecare sentinţă legată de o suprafaţă care este amplasată pe UAT Bicaz, dar suntem noi proprietari. S-a deschis un proces în instanţă, deoarece suntem în litigiu cu acea suprafaţă, atât cu comunele Bicaz şi Hodod, cât şi cu cei care spun că sunt proprietari. Dar noi nu pu­tem şti sigur dacă-s proprietari sau nu. În zona respectivă nu a fost păşune în anii dinainte de colectiv, ci au fost terenuri agricole. Avem dovada proprietarilor, numai că din cauza distanţei faţă de localitate, s-a făcut un schimb între statul Român şi proprietari şi s-a schimbat amplasamentul de păşune. Suprafaţa revendicată acum este o păşune comunală în suprafaţă de circa 30 de hectare, dar cel care a revendicat iniţial terenul a ce­rut vegetaţie forestieră, adică pădure. Într-adevăr că păşunea este la limită cu o pădure de-a lui, dar este totuşi păşune. Noi ne apărăm acum în instanţă, atât faţă de comisia de fond funciar Bicaz, cât şi faţă de cei care au sentinţa acolo, prin care le-a cerut celor din Bicaz să-i pună în posesie şi ei nu au făcut-o. Noi avem intabulată acea suprafaţă de păşune, deci suntem proprietari tabulari pe terenul respectiv şi asta dorim: să rămânem proprietari. De asemenea, nu vrem să ne diminuăm suprafaţa de păşune, pentru că o avem în proprietate, deţinem şi un act de proprietate prin ordinul prefectului, iar în baza acelui ordin am făcut intabularea suprafeţei. Asta înainte de a exista litigiul între acea persoană şi UAT Bicaz. Că nu au fost în litigiu cu UAT Oarţa. Dacă era cu noi, altfel se desfăşura totul. Noi nu avem nimic cu vecinii din Bicaz, dar procedural asta este acţiunea de urmat, deoarece sarcinile îi revin comisiei de fond funciar Bicaz, nu Oarţa, pentru a soluţiona acest caz”, ne-a precizat Bogdan Pop, primarul din Oarţa de Jos.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.