Rezistenţa la schimbare

0
34

Două atitudini sociale şi politice se confruntă în aceşti ani: graba puterii de a face schimbări şi rezistenţa opoziţiei la schimbare. Fiecare dintre cele două părţi aflate în conflict trebuie să renunţe la ceva, pentru a găsi consensul/com­promisul. Guvernanţii de regulă neglijează consultarea tuturor părţilor interesate, iar opozanţii de obicei neagă nevoia de schimbare. Însă democraţia se bazează tocmai pe acest joc de conciliere a contrariilor, nu pe războiul dintre partide!
Politicienii nu mai ţin seama de cei care i-au ales şi acţionează cu de la sine putere în direcţia unor schimbări, fie opunîndu-se cu toate mijloacele. Într-o lume atît de complexă, cu interese multiple şi adesea contrare, pentru a genera o schimbare este nevoie de mintea şi contribuţia tuturora. La o nouă lege, hotărîre guvernamentală sau de consiliu judeţean sau local, toţi cei interesaţi ar trebui să fie consultaţi şi să-şi dea acordul, după ajustările necesare. Doar în acest fel vom avea legi bune şi nu vom mai fi obligaţi să le modificăm imediat după ce au apărut.
Sincope apar pe tot parcursul legislativ, începînd de la iniţiatori, continuînd cu comisiile parlamentare de specialitate şi pînă la acceptarea sau respingerea legii în plen. Puterea se grăbeşte să propună schimbări, iar opoziţia rezistă la orice idee de reformă. Parlamentul cu cele două camere nu dă dovadă că este un for de dialog şi negociere, ci unul de forţă, în care discuţia este sinonimă cu dispoziţia şi convingerea se transformă în impunere. Discursurile de la tribună sînt cel mai adesea divergente, nu convergente.
Privită în ansamblu, Casa Poporului pare un munte de emotivitate, condus de un picur de minte, care nu reuşeşte să domine resentimentele făţişe. Şefii ţării ar fi necesar să-şi ia în serios rolul de sponsori ai ideilor de schimbare şi să acţioneze ca agenţi implicaţi, convinşi ei înşişi de nevoia de a europeniza societatea şi gata să asculte părerile opuse, fără să le contrazică.
Totul pleacă de la un vis care fixează în cuvinte nevoia de schimbare în societate. Nu-i suficient să ai un program de guvernare agreat de alegători, ci e obligatoriu să porneşti mecanismul care transformă ideea în lege. Asta ţine de abilităţile de comunicare şi de managementul politic. Căci orice schimbare aduce pierderi unor oameni şi aceia vor contrazice nevoia unor schimbări. Inţiatorii au datoria să asculte opiniile contrare, ca să cunoască realitatea, dar pentru a face acest lucru este obligatoriu să se afle între oameni şi să se implice fără să judece, pe calea acţiunii raţionale.
De preferat este ca şeful partidului să prezinte ideea schimbării în faţa tuturor părţilor interesate şi să susţină nevoia reformei. Cei care refuză schimbarea trebuie să fie ascultaţi, dar fără să li se răspundă, în ideea că obiectivele pot fi clarificate doar prin dialogul cu opozanţii. Comunicarea este esenţială, deoarece o parte dintre rezistenţi se vor converti în cele din urmă, vor conştientiza necesitatea de a modifica legea şi unii vor deveni susţinători ai schimbării. Discuţiile repetate duc la cunoaşterea profundă a realităţii, la descoperirea erorilor şi înlăturarea lor.
Ce se întîmplă în realitatea zilei?! Domină partea emoţională, guvernanţii se grăbesc să completeze şi să modifice legile, însă fără să asculte toate părţile interesate, iar opoziţia respinge în principiu orice idee de schimbare. Mecanismul legislativ funcţionează deficitar, între putere şi opoziţie explodează reacţiile critice, politicienii se mint de unii singuri, nu sînt convinşi de nevoia schimbării, le lipseşte conştientizarea – primul pas în orice proces de modernizare. Iar rezultatul este că acceptă sau se opun nu din convingere, ci din oportunism şi din comoditatea de a nu face efort. Precum la referendumul pentru familie!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.