Nu dispreţuiţi viaţa participanţilor la trafic!

0
12

Pentru că respectarea normelor rutiere reprezintă o latură esenţială a siguranţei pe drumurile publice, poliţiştii rutieri acţionează 24 de ore din 24. În cadrul activităţilor preventive sau al acţiunilor pe care le desfăşoară, scopul este acelaşi: conştientizarea importanţei de a respecta regulile şi de a avea grijă inclusiv de cei din jur.
Faţă de cei care reprezintă un pericol se iau măsuri ferme. Spre exemplu, săptămâna trecută, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru 22 de infracţiuni constatate şi au reţinut permisele a 71 de şoferi. Mai mult decât atât, au privit neputincioşi la cele nouă persoane rănite în urma unor accidente şi au cercetat alte şapte accidente soldate cu pagube materiale.
Bilanţul acţiunilor din weekend, consistent în dosare penale, amenzi şi permise reţinute, nu a reprezentat un semnal de alarmă pentru alţii. Acţiunile desfăşurate, luni, au evidenţiat alte nereguli. Valoarea sancţiunilor aplicate de poliţiştii din Săliştea de Sus şi Săcel, în doar patru ore, a fost de 6.000 lei. Totodată, au fost reţinute două certificate de înmatriculare şi a fost ridicat un set de plăcuţe de înmatriculare.
Drumurile publice pot deveni mai sigure doar în momentul în care toţi participanţii la trafic vor conştientiza şi vor respecta cu consecvenţă şi responsabilitate regulile de circulaţie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.