În satul meu natal din județul Arad, petrec în fiecare an câteva săptămâni bune, mai ales de când nu mai am obligații profesionale (din 2011) și mi s-a dus buhul că aș scrie cărți. Un sătean de 72 de ani mi-a povestit cum bunicul său Ileu (de la Ilie) a fost în 1918 la Alba Iulia, ca însoțitor al lui Ioan Cicio-Pop. Ileu a primit, drept răsplată, îmi spune acest nepot de-al său, funcția de cantonier la boctăria Prăjești-Sălăjeni. Linia ferată Sebiș-Moneasa, cu ecartament îngust, a fost naționalizată după 1918, fiind construită de contele Wenckheim. De la Alba Iulia, Ileu s-a întors cu vorba: „Noi suntem lumina țării!” A fost invitat în satele vecine, să le spună oamenilor cum a fost la Alba Iulia. Unul, mai invidios, văzându-l încălțat cu opinci, i-a zis-o: Măi, Ileu, tu te-ai săturat de opinci și vrei a umbla în cizme, ca domnii!
Povestea nu se termină aici. Fiul lui Ilie, Leontin, Lonti în limbajul satului, a avut două neveste. A doua l-a născut pe Stelian Moțiu, ziaristul care a condus Viața Studențească și revista Amfiteatru, iar apoi ziarul Azi. Până acum câteva luni, n-am știut că tatăl lui Stelian Moțiu mi-a fost consătean.
În acei ani, în satul meu s-a construit o școală în care învățau mulți copii. Atunci se făceau 7 clase elementare, Azi, școala din satul meu nu are nici un elev!!! Bunicii noștri au fost lumina țării, dar noi, cei de azi, oare ce suntem?…
Ștefan JURCĂ