Nou promovate şi vecine de clasament

0
44

• CS Minaur Baia Mare – SCM Gloria Buzău

Azi, 8 noiembrie, de la ora 18.00, CS Minaur Baia Mare va întîlni, în sala sporturilor „Lascăr Pană”, pe SCM Gloria Buzău, meci contînd pentru etapa 9 a Ligii Florilor. Va fi un duel între nou promovate, cu un parcurs mulţumitor pînă acum, care ne dorim să fie tranşat de formaţia antrenată de Costică Buceschi. Văzînd locurile celor două echipe din clasament, gazdele pe locul 6, oaspetele pe poziţia a şaptea, însă cu acelaşi număr de puncte şi cu +2 la golaveraj pentru ambele, este de aşteptat să avem parte de un meci încrîncenat, totuşi cu un uşor avantaj pentru echipa noastră. Înaintea duelului direct ambele adversare au mutat pe piaţa transferurilor, jucătoarele fiind aduse de la retrasa CSM Roman. CS Minaur a ales-o de la echipa moldavă pe interul stînga Anca Polocoşer, iar buzoiencele le-au transferat pe Carmen Stoleru şi Ana Maria Simion. Nu ştim care dintre ele vor fi aruncate în luptă din postura de titulare, şi chiar dacă vor evolua, mare plus nu pot aduce încă. E nevoie de integrare şi de a percepe stilul pe care-l doresc cei doi tehnicieni.
Meciul dintre nou promovate va fi arbitrat de cuplul C. Din (Bucureşti) / L. Gal (Harghita), iar observator FRH este delegat O. Pripas (Râmnicu Vâlcea).
Programul etapei 9: HC Dunărea Brăila – CS Măgura Cisnădie 24-23 (s-a jucat luni); CSM Bucureşti – CSM Slatina; SCM Craiova – ASC 2010 Corona Braşov (s-au jucat ieri); HC Zalău – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud (joi, ora 17.30, TVR 1); CS Minaur Baia Mare – SCM Gloria Buzău (joi, ora 18.00); CSM Galaţi – CSU Cluj-Napoca (sîmbătă, ora 17.30, TVR 1); SCM Râmnicu Vâlcea stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.