După ce ani la rândul, datele statistice au indicat o scădere a numărului de nou-născuți în județul Maramureș, în primul semestru al anului 2018, situația pare să fie una îmbucurătoare. Tot mai mulți maramureșeni decid să devină părinți. O demonstrează informațiile făcute publice de oficialii Direcției Județene de Statistică Maramureș.
Astfel, primele șase luni ale anului 2018 au fost caracterizate de creșterea natalității și a nupțialității. Au scăzut numărul divorțurilor, dar și cel al deceselor.
Directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică Maramureș, Marius Pop, a declarat că în primul semestru, “numărul născuților vii a fost de 2.123, cu 110 mai mare față de perioada similară a anului 2017. Rata natalității a crescut de la 7,7 la 8,3 născuți-vii la 1000 locuitori”. S-au înregistrat și mai multe căsătorii. Astfel, “numărul căsătoriilor în semestrul I a fost de 1150, cu 87 mai mare decât în semestrul I 2017. Rata nupțialității a înregistrat o creștere de la 4 la 4,4 căsătorii la 1000 locuitori”.
Marius Pop a mai arătat că, în raport cu domiciliul mamei, cele mai multe nașteri înregistrate de la începutul anului și până la finele lunii septembrie, au fost în Baia Mare, respectiv 936. În municipiul Sighetu Marmației au venit pe lume 270 copii, iar în Borșa, 217 micuți. În aceleași statistici se mai evidențiază faptul că în Baia Sprie au fost 131 nașteri de născuți vii, în Poienile de sub Munte, 108 nașteri și în Târgu Lăpuș, 106 mame au ales să aducă pe lume, copii.
În Vișeu de Sus, în primele 9 luni s-au născut 72 copii, în Șomcuta Mare figurează 69 nașteri, în Tăuții Măgherăuș, 68 de nașteri, în Ulmeni, 64 de mămici au dat viață, în Seini, s-au născut 59 de copii, iar în Cavnic-45 nașteri.
La polul opus se situează Sarasău cu 10 nașteri, Băsești-9, Gârdani-8, Bicaz-7, Asuaju de Sus, Coaș și Vima Mică-6, Ariniș, Boiu Mare și Oarța de Jos-5, iar în Poienile Izei, doar 2 copii s-au născut în prima parte a anului 2018.
Datele mai indică faptul că numărul divorțurilor în perioada analizată a fost de 348, în scădere cu 44 față de semestrul I 2017, rata divorțialității scăzând de 1,51 la 1,41 divorțuri la 1000 locuitori”. De asemenea, numărul decedaților sub 1 an a fost de 17, mai mare cu 1 față de primul semestru al anului trecut. Astfel, rata mortalității se menține la același nivel din anul precedent (8 decese sub 1 an la 1000 născuți-vii).