Simpozionul naţional din Baia Mare, dedicat Centenarului Marii Uniri, o manifestare ştiinţifică de anvergură

0
60

Preasfinţitul Părinte Dr. Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat luni, 12 noiembrie 2018, de la ora 10,00, la deschiderea lucrărilor simpozionului naţional dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, care se desfăşoară, timp de două zile, la Baia Mare, a cărui temă este sugestiv intitulată „Maramureşul (cu gândul şi cu fapta) spre idealul unităţii de credinţă şi de neam”.
Deschiderea oficială a avut loc în Aula Magna a Centrului Universitar „Nord” din Baia Mare al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi a continuat, apoi, pe secţiuni.
Deschiderea simpozionului a început cu Imnul Naţional al României, „Deşteaptă-te, Române!”, în interpretarea Corului „Sfântul Ioan Damaschinul” al Domeniului Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Stan, urmat de Imnul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
Preasfinţitul Părinte Episcop Dr. Iustin a rostit rugăciunea de binecuvântare, după care au urmat mesajele instituţiilor care s-au implicat în organizarea acestei manifestări ştiinţifice.
Au luat cuvântul, în secţiunea de deschidere a simpozionului, Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Gh. Paul, coordonatorul Departamentului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” de la C.U. Nord Baia Mare şi Prodecan al Facultăţii de Litere, care a rostit mesajul de bun venit pentru oaspeţi şi a oferit informaţiile organizatorice, Prof. Univ. Dr. Ing. habil. Petrică Pop-Sitar, Prorectorul Centrului Universitar „Nord” Baia Mare, Conf. Univ. Dr. Ioan-Mircea Farcaş, decanul Facultăţii de Litere Baia Mare, Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniţă, director de studii în Consiliul Bisericilor Europene de la Geneva, consilier al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Ioan-Doru Dăncuş, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, Dr. Cătălin Cherecheş, Primarul municipiului Baia Mare, Dr. Teodor Ardelean, Directorul Bibliotecii Judeţene ”Petre Dulfu” din Baia Mare.
În cuvântul de deschidere, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a spus: „Biserica Ortodoxă Română este instituţia care stă de veghe ca memoria şi istoria României să nu fie falsificate, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Dacă Biserica n-ar fi venit cu tema aniversării Marii Uniri şi a comemorării făuritorilor ei, dar şi a „luminilor de Centenar”, adică omagierea personalităţilor din această primă sută de ani, la care imediat Academia Română s-a alăturat, nu ştiu dacă la nivel central şi local s-ar fi făcut nişte evenimente foarte importante. Biserica este instituţia care a produs cea mai profundă înnoire din 1990 încoace: readucerea instituţiilor acolo de unde au fost alungate de regimul comunist. Este singura care a avut un proiect de ţară. Inclusiv evenimentul care urmează, singurul eveniment mare care va încununa Anul Centenar, sfinţirea Altarului Catedralei Mântuirii Neamului şi realizarea acestui proiect naţional, Catedrala Mântuirii Nea­mului, visat de geniile noastre, de Eminescu, Regele Carol, de Patriarhul Miron Cristea, iată că s-a realizat de Centenar. Biserica este datoare să păstreze istoria aşa cum a fost. Toată suflarea românească a visat şi a trăit realizarea idealului Marii Uniri”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
Simpozionul se derulează în trei sesiuni, în trei locuri diferite. Sesiunea I: Unitatea Bisericii – model de unitate naţională; Sesiunea a II-a: Cultură religioasă şi identitate naţională; Sesiunea a III-a: Maramureşul voievodal şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Între personalităţile de seamă se află prezent Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniţă, director de studii în Consiliul Bisericilor Europene de la Geneva, consilier al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu referatul Conştiinţa unităţii de neam în diaspora ortodoxă română, cadre universitare din judeţ şi din ţară, cercetători.

Pomenirea tuturor Eroilor Neamului Românesc

Din încredinţarea Prea­sfinţitului Părinte Episcop Iustin, care a asistat, în 13 noiembrie 2018, de la ora 7,30, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească întru pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi a mamei sale, Sfânta Antuza, care se pomenesc şi a cărui Sfântă Liturghie a oficiat-o.
Din sobor au făcut parte: Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, cadru didactic asociat la Domeniul Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” a C.U. Nord, Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniţă, Director de studii în Consiliul Bisericilor Europene de la Geneva şi Consilier al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Himcinschi, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie Alba Iulia”, Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Gh. Paul, Pr. Conf. Univ. Dr. Ştefan Pomian, de la Domeniul Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” al C.U. „Nord”, Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Borca, de la Domeniul Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” al C.U. „Nord”, Pr. Florin Hoban, inspector pentru religie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, diaconi.
După încheierea Sfintei Liturghii a fost oficiat un parastas de pomenire pentru toţi Eroii neamului românesc.

„Crucea Voievodală Maramureşeană” pentru Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniţă

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oferit Părintelui Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniţă distincţia „Cucea Voievodală Maramureşeană” în semn de înaltă cinstire şi aleasă preţuire pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii şi poziţiei Bisericii noastre în dialogul ecumenic internaţional cu celelalte Biserici şi reprezentarea Bisericii Ortodoxe Române în toate întrunirile internaţionale.
„Am descoperit Maramureşul, care este o Înviere aicea, prin toate realizările pe care le-aţi făcut, mai ales Preasfinţia Voastră, a spus Părintele Profesor. Această onoare pe care mi-o faceţi mă obligă, în sensul cel mai bun al cuvântului, să mai vin în Maramureş şi, chiar dacă nu mă invitaţi, voi mai veni aicea, pentru că aş dori să mă mai întâlnesc cu studenţii, să mai ţin prelegeri. Această distincţie este o mare bucurie pentru mine. Mă simt onorat şi vă mulţumesc”.

Lucrările secţiunii a treia

După Sfânta Liturghie, Parastasul de pomenire a tuturor eroilor neamului şi acordarea distincţiei, lucrările simpozionului au continuat în sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” cu tema „Maramureşul Voievodal şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Arhiereu-Vicar Timotei Sătmăreanul, care a participat din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin. Materialele susţinute la această secţiune vor fi publicate într-un volum omagial dedicat Centenarului Marii Uniri.

***

Simpozionul de la Baia Mare a fost organizat de Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului şi Departamentul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” a Centrului Universitar „Nord” din Baia Mare, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Dr. Iustin, având ca parteneri Academia Română, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord, Baia Mare, Consiliul Judeţean Maramureş, Biblioteca Judeţeană ”Petre Dulfu” din Baia Mare, Asociaţia ”Societatea de Studii de Teologie Ortodoxă din România” (SSTOR), reprezentată prin Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Gh. Paul, preşedinte fondator, Asociaţia pentru cultură şi educaţie ”Sfântul Constantin Brâncoveanu”, reprezentată prin Pr. Dr. Cristian Ştefan, vicepreşedinte fondator, Catedrala Episcopală ”Sfânta Treime” din Baia Mare.

Andrei Fărcaş,
redactor la revista “Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.