O nouă prelevare de organe la Spitalul Județean din Baia Mare

0
138

Duminică, 25 noiembrie 2018, la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a avut loc o prelevare de organe.
În urma unui grav accident, un tânăr din Borșa, victimă, a ajuns în stare de moarte cerebrală, din cauza unui traumatism cranio-cerebral. Familia a fost de acord să doneze inima, rinichii, plămânii și ficatul. Prin urmare, în cadrul unității medicale au fost prezente echipe de specialiști din București, Cluj-Napoca și Olanda – informează dr. Andrei Mureșan, medic primar anestezie-terapie intensivă – Key Donation Person (KDP).
„Declararea morții cerebrale este un proces tratat cu maximă responsabilitate și profesionalism. Criteriile de diagnostic pentru confirmarea morții cerebrale presupun mai multe investigații de specialitate. Examinările se repetă la un interval de 6 ore, acest interval crescând în funcție de vârsta pacientului” – se precizează în comunicatul de presă remis redacției.
Dr. Vasile Pop, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, a declarat: „Activitatea de prelevare și transplant se realizează în scop exclusiv terapeutic. Prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană și transplantul acestora se realizează exclusiv în scop terapeutic și în mod gratuit, fără foloase materiale. Există o mare preocupare pentru donarea de organe, deoarece sunt persoane a căror unică șansă la viață este transplantul, iar un singur donator poate salva chiar 5 vieți. Astfel că, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, există echipe medicale pregătite pentru aceste activități”.
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare este acreditat pentru activitatea de prelevare de organe. La nivelul unității medicale, conform legislației, există un coordonator intraspitalicesc de transplant, dr. Adriana Stoicovici, medic-șef secție ATI și de asemenea Key Donation Person (KDP)- dr. Andrei Mureșan, medic primar ATI. Înlocuitorii acestora sunt dr. Victor Bărbuș- medic specialist ATI, respectiv dr. Felicia Șerban, medic primar ATI.
(o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.