Eroii Marii Uniri

0
70

De la cel mai important eveniment din istoria României au trecut 100 de ani, însă ţara nu mai este aceeaşi ca atunci, avem milioane de români în afara graniţelor, centenarul fiind şi un prilej de meditaţie. Celebrăm Marea Unire şi ne păstrăm optimismul istoric.
Poporul român este printre cele mai vechi din Europa, ne tragem din dacii băştinaşi şi romanii rămaşi la retragerea aureliană. Primele forme de organizare după trecerea migratorilor s-au numit „romanii populare”, iar în secolele X-XIII au apărut structuri statale: ducate, cnezate sau voievodate, din care în secolele XIII-XIV s-au coagulat cele trei ţări române, de religie ortodoxă.
Românii din Transilvania s-au apărat trei secole de regatul Ungariei, însă în cele din urmă teritoriul dintre munţi a fost colonizat de maghiari, secui şi saşi, uniţi în 1437 de actul Unio Trium Naţionum. Transilvania a fost redenumită „Ardeal”, ortodoxia a fost scoasă în afara legii, iar terenurile au fost acordate fidelilor coroanei. Austria a ocupat Transilvania în 1691 şi a anexat Bucovina în 1775, iar Rusia a cotropit Basarabia în 1812.
Ideea statului unitar român a apărut în 1744, cînd Inochentie Micu-Klein a scris Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (Petiţia Valahilor din Transilvania), urmat de intelectualii ardeleni greco-catolici Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, în 1784, a prefigurat Revoluţia de la 1848, cînd la Blaj s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara!” După Unirea în 1859 a principatelor Moldova şi Ţara Românească, România şi-a proclamat independenţa în 1877.
Regele Carol I a susţinut lupta naţională a românilor din Austro-Ungaria, în forme discrete şi indirecte. Lupta pentru unire a fost dusă pe plan politic, de Partidul Naţional Român din Transilvania, care în perioada 1882-1892 a redactat Memorandul în mai multe limbi, ceea ce a dus la cunoaşterea problemei românilor în toată Europa (maghiarizarea forţată).
La creşterea dorinţei de unire a contribuit şi progresul României sub domnia de 40 de ani a lui Carol I. După doi ani de neutralitate, armata română a intrat în război de partea Antantei şi contra Puterilor Centrale şi forţa armelor a dus, după alţi doi ani, la unirea Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918) şi a Transilvaniei (1 decembrie 1918 / 18 noiembrie 1918 pe stil vechi) cu patria mamă. Statul naţional unitar a fost recunoscut internaţional şi consfinţit de Constituţia din 1923. La sfîrşitul Primului Război Mondial, marile puteri aveau interesul ca naţiunile etnice să devină independente. Cele două mari imperii europene, Austro-Ungaria şi Rusia, au fost dezmembrate şi au apărut statele naţionale, republici şi regate.
La realizarea visului de a trăi într-un singur stat şi-au adus contribuţia şi românii maramureşeni, chioreni, lăpuşeni şi codreni, susţinuţi de politicienii şi intelectualii care au cultivat idealul unirii, cei mai cunoscuţi fiind: George Pop de Băseşti (1925-1919), preşedinte al Partidului Naţional Român (1902-1918) şi al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia; Vasile Lucaciu (1852-1922), preot, publicist, politician PNR, orator, poliglot (vorbea şase limbi), preşedintele Ligii culturale pentru unitatea tuturor românilor; şi mulţi alţii…
1 Decembrie, Ziua Naţională, este o sărbătoare, dar pentru maramureşeni are şi o notă de tristeţe, căci harta României mari a fost trasată pe rîul Tisa, lăsîndu-i în afara teritoriului naţional pe maramureşenii de dincolo de rîu. Păstrăm speranţa să trăim laolaltă ca cetăţeni ai unei mari Uniuni Europene – slăbită în actualele condiţii geostrategice. Ne gîndim la românii din afara României şi nu putem uita că sîntem de acelaşi neam şi vorbim aceeaşi limbă. La mulţi ani, români de pretutindeni!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.