1 Decembrie 1918: Făurirea statului naţional unitar român

0
43

Spre finele verii anului 1914 începe Primul Război Mondial. Pretextul e arhicunoscutul atentat de la Sarajevo, cauza reală era încă antagonismul dintre interesele economice şi politice dintre marile puteri. România a adoptat poziţia de neutralitate pînă în 17 august 1916, cînd a încheiat un tratat de alianţă cu puterile Triplei înţelegeri, prin care ni se asigura la încheierea păcii, Transilvania, Bucovina şi Banatul. România n-a intrat în luptă pentru cuceriri de teritorii străine, ci pentru realizarea dezideratului de veacuri şi poporului român, unirea tuturor românilor şi a teritoriilor româneşti într-un singur stat.

Nici chiar marile puteri ale Antantei, care credeau că singure pot hotărî destinele popoarelor, nu ne recunoşteau un drept firesc, dreptul la viaţă dacă nu-l plăteam cu sînge. Noi am fost nevoiţi, am fost siliţi să ducem războiul dezrobirii poporului şi al întregii naţiuni a statului românesc. Cred că sensul lui a fost exprimat simplu, fără emfază, doar cu puţină nădejde şi cu multă durere, abia stăpînită, a fost tălmăcită în versurile marşului ostăşesc, cîntat atunci de toţi cei care plecau nu atît la război, cît la o inexorabilă acţiune, la marea, istorica şi vitala faptă de adunare a fraţilor în cuprinsul aceleiaşi Românii. Din care reproduc o parte.
„Să trecem, divizii române, Carpaţii/ La arme cu frunze şi flori/ Ne aşteaptă izbînde, ne-aşteaptă şi fraţii/ Cu inima la trecători/ Transilvania, Banatul ne cheamă/ Nădejdea e numai în noi/ /Sărută-ţi copiii şi trista ta mamă/Şi apoi să pornim la război” …
Trotuşu, Mărăşeşti şi Oituz, unde sună şi acum amintirea „cîntecul de obuz” am intrat în istoria României şi europeană ca un fel de dreptate, de păstrare a fiinţei statale, de afirmare de triumf al dreptăţii naţionale, bătălii eroice fără de care n-am fi izbutit a realiza desăvîrşirea unităţii naţionale din 1 Decembrie 1918.
Căci după doi ani, lacrimile de suferinţe s-au transformat în lacrimi de bucurie, cauzate de unirea Transilvaniei cu Ţara-mamă. La 30 octombrie 1918, s-a constituit Consiliul Naţional Român cu sediul la Arad, numit şi Marele Stat al Naţiunii Române, format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi ai Partidului Social Democrat, ca unic for care reprezenta dorinţa românilor. Îndată după aceasta, s-au ţinut numeroase adunări în satele şi oraşele româneşti din Banat, Crişana, Maramureş, pentru organizarea consiliilor judeţene şi comunale. La Sibiu, au activat profesorii de teologie Nicolae Bălan şi Silviu Dragomir, la Caransebeş, episcopul Miron Cristea, la Oradea, vicarul Roman Ciorogariu. La 15 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român, analizînd situaţia creată în Transilvania, a socotit că imperativul momentului istoric era convocarea unei Mari Adunări Naţionale, care să exprime voinţa întregului popor din Transilvania de-a se uni cu ţara-mamă.
La Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, Biserica ortodoxă şi unită a fost reprezentată în primul rînd prin delegaţi de drept: cei 5 episcopi în funcţie, 4 vicari, 10 delegaţi ai consiliilor ortodoxe, 129 de protopopi, cîte 1 reprezentant al institutelor teologice pedagogice şi cîte 2 studenţi teologi de la fiecare institut. În afară de aceştia numeroşi preoţi au participat la adunare în fruntea păstoriţilor lor, împreună cu peste 100.000 de români. Duminică, 1 decembrie 1918 de dimineaţă s-au săvîrşit Sfînta Liturghie şi Te Deum-uri în cele două biserici româneşti din Alba Iulia (la cea Ortodoxă a slujit episcopul Ioan Pop, iar răspunsurile au fost date de corul teologilor din Sibiu, condus de Timotei Popovici. La ora 10, s-a întrunit Adunarea Naţională Constituantă, la care au participat 128 de delegaţi şi deputaţi, oficiali. La ora 14, toţi delegaţii s-au dus pe cîmpul lui Horea unde s-au ţinut mai multe cuvîntări. Printre alţii, a rostit un memorabil discurs episcopul Caransebeşului, Miron Cristea, apoi episcopul Iuliu Hossu de la Gherla. La 14 decembrie, o delegaţie a Marelui Stat Naţional, alcătuită din Vasile Goldiş, Alexandru Vaida, episcopul Miron Cristea şi Iuliu Hossu, a prezentat la Bucureşti, rolul unirii Transilvaniei cu România.
„Păzind unitatea Duhului în legătura păcii” Efeseni 4,3, noi elevul Bisericii neamului nu am lipsit nici nu am fost în ultimele rînduri ale obştescului efort de afirmare a unităţii de neam a tuturor românilor. Menirea noastră a fost şi este să mergem înainte în fruntea poporului, cu vlagă sporită, cu ritm paulin de alergare în vastul „stadion” al contemporaneităţii, rugîndu-ne împreună şi slujind împreună năzuinţele poporului nostru.
Pe acest pămînt armonios, în această etnicitate perfect unitară, stă azi şi va sta în veşnicie România. Iar Eminescu, la numai 17 ani, a găsit cadenţa celei mai simple, dar şi mai adînci, mai sublime urări devenite de mai bine de un veac urarea noastră, a tuturor către ţara noastră.
„Viaţă în vecie, glorii, bucurie/ Arme cu tărie, suflet românesc/ Vis de vitejie, fală şi mîndrie/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”
Preot Vasile MARCHIŞ,
Lăpuşel

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.