Cântec pentru Alba Iulia

0
29

De când suntem și ne lucrăm pământul,
Precum stă scris pe veacurile toate,
Noi am făcut din leagăn jurământ
Credinței pentru neam și frate.

Am pus această lege căpătâi
Iar cerul ni l-am dus bogat pe umeri,
Țărâna morților dintâi
Pe care poți să-i simți, dar nu să-i numeri,

Ne-a fost veșmânt și sânge și putere,
Blazoane? munții, codrii vii,
Ne-au luminat aceste împărății
Ca o supremă stea de mângâiere.

Din suflet niciun dor n-am șters,
N-am pus vreun preț pe ură sau pe bani,
Deși întruchiparea noastră-n univers
O măsurăm cu miile de ani.

Ne-au încercat atâtea babiloane,
Colbul atâtor vămi l-am îndurat,
Că de aici nici moartea nu ne scoate
Dovadă-s morții noștri în orice sat.

În sate devastate de destin
De ne stârniți mânia, urmează instinctiv
Cutremur – când țara cere
Nici morții nu sunt morți definitiv!

În orice veac avem o mărturie,
O spadă încoronată-n flori de mai,
Mereu renaște-n noi și în gândire
Un Mircea, un Ștefan sau un Mihai.

Am scris în cronici cu lacrimă de sânge
Și vorbă grea ca vuietul pădurii,
Ca să putem cu sufletul atinge
Cerul preasfânt al Albei Iulii.

Când ninge în decembrie pe turnuri
Precum de-a pururi la Alba în cetate,
Se mai aude clopotul cum bate.

Și ne cuprindem sărutând ogorul,
Că nu-i cântar pe lume să măsoare,
Nepieritoarea noastră sărbătoare,
Așa cum și-a visat-o-n veci poporul.
Gheorghe Mihai Bârlea

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.