Unirea la Cicîrlău, Seini şi Apa

0
45

Fericiţi cei care de Ziua Naţională a României au fost la Alba Iulia, cu căruţa trasă de cai, cu trenul (cum au mers bunicii noştri) sau cu autovehicule rutiere! Noi ceilalţi ne-am mulţumit să participăm la evenimentele din preajmă şi să folosim acest prilej pentru a vorbi despre români, dar cu mult mai mulţi puteau să o facă!
În comuna Apa din judeţul Satu Mare, se ridică a biserică de lemn dedicată lui Vasile Lucaciu, pe locul vechiului lăcaş de cult (în care a fost botezat). Casa în care s-a născut Vasile Lucaciu (reconstituită) ne-a primit cu poarta deschisă, dar nu mai înaltă de 1,50 m, aşa că ne-am aplecat capetele cu toţii. Bustul lui Vasile Lucaciu, din curtea muzeului, a acceptat coroana de flori cu tricolor, alături de celelalte jertbe depuse de localnici. Cu mult mai multe aplecări de capete puteau să fie!
Oraşul Seini şi-a omagiat trecutul printr-o lansare de carte despre istoria locală, scrisă de preotul Gheorghe Pop şi fiul său Tomel, la care au participat o sută de seineni. De 1 Decembrie, la manifestarea populară din piaţă, şi-au ridicat pălăria de pe cap alte sute de oameni, iar la monumentul din faţa primăriei, grupuri de tineri au pozat cu steguleţe şi au postat imaginile pe reţelele de socializare. Dar cu mult mai mulţi puteau să fluture tricolorul!
Ilbenii au sărbătorit Ziua Naţională la monumentul eroilor de lîngă biserică, unde 20 de copii au jucat hora unirii în faţa a 20 de adulţi. În centrul comunei Cicîrlău, alaiul purtînd tricolorul păstrat de la 1918 a străbătut drumul pînă la monument, apoi localnicii au participat la un spectacol patriotic, încheiat cu o porţie de fasole din cazan, în parcarea din faţa primăriei – împreună cu cei 20 de scriitori veniţi pentru Festivalul Naţional de Literatură „Vasile Lucaciu”. Mai mulţi puteau să fie!
Frigul ne-a oprit, dar sîntem cu sufletul pentru Unire. 1918 n-a fost o întîmplare istorică, o conjunctură americană pentru eliberarea popoarelor şi pentru libertatea oamenilor. Pînă atunci femeile, n-aveau drept de vot. Pămînturile din sat erau intabulate pe un singur proprietar, expropriat pentru reforma agrară.
Unirea a fost o catedrală virtuală, după o mie de ani de la romaniile populare, timp în care conştiinţa de neam s-a cristalizat şi acest popor de la Carpaţi a reuşit să-şi afirme unitatea spirituală şi teritorială. Putem să o facem pe mai departe, să fim vizionari spre urmaşii noştri de peste un secol, să construim aşa cum au făcut-o cei din 1918 cu gîndul la noi.
Conştiinţa de neam a crescut prin luminătorii care au apărat romanitatea noastră de-a lungul mileniului al II-lea (au refuzat limba altora). Corifeii transilvăneni au spus gîtlegău în loc de cravată, cotătoare în loc de oglindă, şi prin acest exces latinist au trezit rădăcinile neamului. Luptătorii pentru limba română n-au fost mulţi, dar mai mulţi puteau să fie. (În zonele maghiarizate forţat, cum a fost Satu Mare, mai sînt şi astăzi sate de români care vorbesc limba maghiară!)
În zadar au ridicat Vasile Lucaciu, George Pop de Băseşti şi ceilalţi memorandişti steagul pentru unirea tuturor românilor, dacă noi n-o vom ocroti pe mai departe. Ei au fost responsabili şi n-au grăit nimic rău despre valahi – chit că nu sîntem perfecţi. Acest model politic de demnitate trebuie urmat şi perfecţionat – cînd ţara după comunism a apucat-o pe o altă cale, spre occidentalizare. Modelul de societate vestic este verificat de istorie, deci putem să avem încredere şi să păşim înainte… În 2018, mai mulţi români şi-au cumpărat tricolor (35 de lei) şi l-au pus la poartă de 1 Decembrie (oraşul Tăuţii Măgherăuş este un bun exemplu), dar şi mai mulţi trebuie s-o facem!…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.