Recomandările jandarmilor montani

0
9

Maramureșenii și alți turiști amatori de drumeții montane și de sporturile specifice sezonului alb vor beneficia de sprijinul jandarmilor montani maramureșeni pentru a-și petrece zilele libere ori vacanța de iarnă în Maramureș în condiții de siguranță.
• În vederea evitării unor situații nedorite cauzate de căderile abundente de zăpadă sau de temperaturi scăzute, jandarmii, împreună cu membrii salvamont, vor fi la datorie în zona de responsabilitate a posturilor montane de jandarmi din Cavnic, Șuior, Valea Vaserului și Borșa, pe traseele turistice deschise pe timp de iarnă și în zona pârtiilor de schi. Având în vedere faptul că, în acest sezon tot mai mulți vor alege ca alternativă a petrecerii timpului liber să meargă prin stațiunile turistice de la munte, dar și în scopul evitării unor accidente nedorite în aceste zone, Jandarmeria Montană recomandă turiștilor să țină cont de următoarele:
• Înainte de a pleca în excursie, informați-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase), prognoza meteo, condițiile climatice locale, starea de funcționare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există
• Plecați pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, cuțitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil
• Nu riscați să plecați singuri la drum și alegeți traseele în funcție de pregătirea fizică, tehnică și psihică a celui mai slab din grup
• Informați jandarmii montani/sal­va­mon­tiștii/cabanierul cu privire la traseul ales și înscrieți-vă în registrul de trafic al turiștilor, lăsând datele dvs. în acesta
• Nu deteriorați amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele
• Folosiți numai traseele marcate. Urmăriți marcajele de pe traseu și nu vă abateți de la traseu și evitați scurtăturile
• În cazul apariției dificultăților pe traseu sau înrăutățirii vremii, retrageți-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceață, ger, viscol), deplasați-vă în grup compact și, din nici un motiv, nu rămâneți în urma grupului și nu consumați băuturi alcoolice, deoarece acestea diminuează capacitatea de efort
În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții, solicitați ajutorul Jandarmeriei Montane prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, specificând, pe cât posibil, următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor și zona unde sunt persoanele aflate în dificultate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.