Martor la izvoare • Colinda, o carte de spirit

0
46

Crăciunul este o sărbătoare magnifică, de o încărcătură spirituală cu totul aparte, care a asigurat perfecționarea prin viu grai a celei mai frumoase, mai înăl­țătoare și mai complexe manifestări artistice a sufletului uman: colinda.

Colinda înseamnă bucurie, înnobilare spirituală eternă, pentru că o murmurăm din fragedă copilărie și până la amurgul vieții noastre. Colinda înseamnă trăire adâncă și renaștere spirituală, căci la fiecare Crăciun îmbrăcăm noi straie ale sufletului. Colinda semnifică aspirațiile noastre de mai bine, la cumpăna dintre ani, în care timpul ne mută pe toți, uităm ce a fost greu în anul care s-a scurs și pășim mai încrezători către noul an.
Colinda este cântecul care ne vestește că timpul va trage peste anul trecut o perdea și ne va șopti „ați mai îmbătrânit puțin”. Colinda aprinde făclia speranței și credem că în noul an vom avea parte de bine, vom fi mai prosperi, mai bogați și mai buni.

Ceată de copii colindători, Cupşeni, Ţara Lăpuşului
Ceată de copii colindători, Cupşeni, Ţara Lăpuşului

Și dacă pornim de la aceste considerații, atunci ne putem explica mai bine de ce, din rândul adresan­ților colindei, nu lipsește nicio categorie socială, căci avem colinde la copil, flăcău, fată, nevastă, gazdă tânără, bătrân, femeie văduvă etc. Numai așa ne putem explica de ce din rândul adresanților nu lipsește nicio profesie și nici un rang, căci avem colinde la pescar, vânător, preot, birău, om bogat, om sărac, om bolnav, om singur etc.
Colinda este o mare carte de spirit, pe care cu cât o citești mai adânc, cu atât te impresionează mai mult. „Miorița” ne mută în matricea noastră stilistică de spirit, la apogeul creației și la izvoarele de căpătâi ale etnogenezei poporului român. Prin „Miorița”, am zămislit un prototip inimitabil de gândire și forță creatoare.
Câte înțelesuri și concepții de gândire a semănat în colinde acest popor, înzestrat cu atâta imaginație și har creator?! Este suficient să luăm, spre pildă, colindele rit de ploaie, sau cele care descriu aratul și semănatul, ca să dovedim că de când suntem am practicat agricultura și în zonele sărace de munte și n-am fost un popor doar de păstori, cum vrut-au unii să ne caracterizeze.

Ceată de colindători, Vadu Izei
Ceată de colindători, Vadu Izei

Ce minunate poezii conțin colindele și ce mare istorie de spirit stă scrisă în ele! Ce frumos se face elogiul gospodarului harnic, care „Brazdă neagră răsturnă, / Grâu roșu revărsă, / Grâu roșu de primăvară, / Să răsară până-n sară; / Grâu roșu ca și focù, / Să să sature omù”. Prin vers se face elogiul meșterului genial, făuritorul de minuni, căci avem colindă și la Meșterul Manole, care exprimă supremația creației și culmile pe care omul cu har le poate atinge.
Colinda dezvoltă, adesea, o poezie de cea mai mare frumusețe, ajunsă la noi după un lung drum al desăvârșirii artistice, pe cale orală. Ne impresionează sufletul versurile șlefuite: „Îngerii când îl văzură, / Mare rugă-n cer făcură. / De ruguța lor cè mare, / Pomii-n rai să legănarè, / Când cu vârvurile-n sus, / S-a născut Domnu’ Iisus, / Când cu vârvurile-n jos, / S-a născut Domnu’ Hristos”.
Ce impresionante sunt colindele la fată, în care este așezată în leagăn de mătase, purtată în coarne de boul sur, simbol al primăverii și animal sacralizat, și coase cu mâna-i meșteră straie pentru drăguțul ei. În colindă descifrăm vrăji și farmece consacrate căsătoriei și elementelor emblematice: inelul, cununa, deoarece căsătoriile trebuiau să se împlinească în câșlegile ce vor veni, ca să se asigure perpetuarea neamului și a spiței umane: „Iè-n fântână s-o plecat, / Junii la iè s-o țâpat, / Inelu’ i l-o luat”. Nu lipsesc nici urările direct la căsătorie: „Adă, june, inelù, / Cununa-te-ai cu dânsù”.
Colinda ne oglindește o lume fabuloasă, în care domină curajul, cutezanța, bărbăția. În căutarea leului nu pornește un voinic oarecare, ci „viteazul vitejilor”. Leul este găsit undeva, pe un alt tărâm, inaccesibil omului „mirean” (de pe pământ). De acolo este adus legat, însemn al bărbăției supreme.
Dar colinda este și o mare carte de spirit a creș­tinismului, prin care specia capătă valențe în plus. Primim acel plus de înnobilare, de care avem atâta nevoie, atunci când o ascultăm cu emoție: „Cum s-a născut Hristos în frig, / În ieslea cea săracă, / Iar boii peste el suflau, / Căldură ca să-i facă”.

Colindători cu steaua.  Scenă din spectacolul “Aşa-i datina la noi”
Colindători cu steaua. Scenă din spectacolul “Aşa-i datina la noi”

Colindul din această grupă ne redă file din marea carte a spiritualității tradiționale, legate de acest miracol al omenirii, nașterea din fecioară, despre vânzarea Mântuitorului, răstignirea pe cruce de brad, pe care „Cu sulița l-a străpuns, / Mult sânge și apă o curs. / Sânge scump, nevinovat, / Păcatu-i pă jos vărsat”. Colindul religios ne istorisește despre călătoria magilor, călăuziți de steaua călătoare, care „Au mers, după cum s-a spus, / Până tocma la Iisus”, unde l-au dăruit „Cu aur, smirnă și tămâie, / De sănătate să-i fie”.
Colinda ne îndeamnă la meditație și ne face să fim mai buni, deoarece „La sfârșitul lumninii, / Trâmbița-și-or înjerii, / În patru cornuri de lume, / La tăt omu cu-a lui nume. / Și or trâmbița cu frice, / Domnii și-mpărați or plânje / D-apoi noi ce-om putè zâce? / Ne-om răscumpăra cu sânje, / Nu cu aor, nici cu-arjint, / Ci cu suflet drept și sfânt”.
Prin melodii ajunse la noi după un prea lung drum al perfecțiunii și prin texte cizelate, ne înfiorăm când ascultăm colindul uciderii pruncilor, despre vânzarea lui Iuda, ori cea în care Iisus este căutat de Maica Domnului, sau cea despre Puntea raiului, făcută doar „Pă cât firu’ capului” și pe care „Nimeni nu o poate trece, / Numai tri fete fecioare, / Ce le-o fost credința mare”.
Cât de mult ne-au legănat colindele copilăria este greu de redat în cuvinte, cu câtă nerăbdare așteptam venirea serii acestei miraculoase sărbători, dintre toate cea mai încărcată de trăire spirituală. „Vin colindătorii, / Cum veneau odată, / Să colinde-n noaptea / Asta fermecată.” Cu câtă bucurie învățam colindul și rosteam cele mai frumoase cuvinte pe care le-a articulat vreodată limba română: „O, ce veste minunată!” Nimeni nu poate reda cu cât neastâmpăr insistam la mamele noastre să ne pregătească traistele albe, legate cu fuior de cânepă, încărcăte de valențe magice, botele cu zurgalăi, pe care le împodobeam cu flori și verdeață, să fim mai bogați și mai prosperi, ca florile de frumoși. Cine poate reda nerăbdarea cu care o porneam, până a nu se culca găinile, să ajungem să colindăm tot satul, așa cum o cereau legile nescrise ale tradiției? Cine poate reda în cuvinte cu câtă emoție ajungeam pe la casele gospodarilor, turtindu-ne nasurile înghețate de fereastră, să vedem în casă cum se pregătește gazda să ne primească? Cine poate reda în cuvinte cum ceream acordul gazdei, după datină, cu „Veseli-ti-i, gazdă? Slobod îi a colinda?” și cu câtă bucurie rosteam, cel mai adesea: „O, ce veste minunată!”, veritabilă odă închinată sărbătorii, prin care vesteam cel mai mare miracol al omenirii: naș­terea din fecioară? Cine poate reda în cuvinte expresive cu câtă încărcătură poetică felicitam gazda către final și ce mesaj umanist exprimă poezia rezervată felicitării, specifică sărbătorii, când, la fine de an fiind, prin tot ce se oficiază, se pune sub semnul binelui anul ce va veni. „Și colinda nu-i mai multă, / Să trăià cine ascultă. / Și colinda-i atâtà, / Cine-ascultă să trăià”. Și astfel de formule și de motive le colindam mai bine, mai expresiv și mai tare, ca să ne audă gazda și să se împlinească pe cale magică cele rostite, așa cum a lăsat tradiția: „Noi colinda o gătăm, / Sus la ceruri o-nălțăm, / Jos la gazde o-nchinăm, / O-nchinăm cu sănătate, / Pă la gazde pă la toate”. Da, pe la toate, pentru că nicio gazdă nu este permis să rămână necolindată.
A vorbi despre colindă este ceva temerar și asta pentru că orice cuvinte am căuta nu îi putem reda strălucirea. Cine ar putea reda în cuvinte cu câtă încărcătură umoristică făceam aluzie la darurile rituale, la finele colindului: „Dați-ne-on covrig, / Că murim de frig, / Dați-ne o nucă, / Să ne vedem de ducă, / Că noi suntem mititei, / Ne mănâncă cei câni răi / Și ne-așteaptă și tătucu’ / Și ne-ngheață și năsucu’ / Și-om mai rebegi de frig, / Pentru-o nucă și-on covrig”, sau „Puică neagră stă-nt-o labă, / Mie tri colaci îmi trabă, / Cât rotița plugului, / Ici, în straița pruncului”, sau „Dă-mi on pic de slăninucă, / De mi-i frig la o mânucă / Și-on colac mândru rotat, / La noi în straiță băgat / Și-on cârnaț pă cât on lanț, / Învârtit p-ângă grumaz, / Noi să-l trajem pă su’ nas”.
Eram atâta de bucuroși când îi uram preotului satului, cum numai poporul o știe face: „Varsă, Doamne, har și bine / Har și bine de la tine, / Peste casă, peste masă, / Peste oamenii din casă, / Peste noi de la fereastă, Peste mari și peste mici, / peste câți suntem aici…”
Colinda ne recheamă și ne reunește pe toți într-o trăire, într-o bucurie a sărbătorii, într-o visare, făcând să coboare în sufletele noastre pacea, liniș­tea și smerenia. „O, ce veste minunată!” răsună din nou în sufletele noastre. Răsună întru bucuria de mai bine și întru bucuria de a trăi frumos în sărbătoare. Să avem cu toții Crăciun 2018 fericit!
Pamfil BILȚIU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.