Plecarea românilor

1
91

Între Sărbători, m-am întâlnit cu români care s-au reîntors pentru câteva zile acasă. La neamuri şi la casa părintească. Apoi am citit o ştire care m-a îndemnat la gândire profundă. Anul Centenarului a fost marcat de un nou val de români care au părăsit ţara. Dramatică realitate, înfăşurată în ceaţă şi despre care ştim puţine lucruri, cu cărţile pe faţă. Rămânem în zodia întrebărilor. Câţi români s-au strămutat de acasă? De ce pleacă ei? Cum o duc acolo? Câţi au gânduri de întoarcere? Sunt întrebări fireşti. Răspunsurile oscilează între fermitatea negativă şi învăluirea esopică. Concluziile le tragem fiecare după împrejurări. Cert este că fenomenul este real, amplu şi cu urmări neprevăzute pentru viitor. Mă preocupă dacă sunt acţiuni pentru a desluşi ce se întâmplă în jurul nostru. De la noi nu prea s-au pornit analize temeinice.
Un cercetător, antropolog spaniol din Barcelona, studiază migraţia românilor în Spania. Mai precis în oraşele Castellon şi Roquetas del Mar, unde 14 la sută din populaţie sunt români. Domnul Jose Luis Molina a atras în proiect şi specialişti din Cluj şi Bucureşti. Cercetarea este prima de acest gen din Europa. Antropologul spaniol s-a apropiat de România pentru că este o lume latină, înconjurată de alte lumi. Apoi limba catalană şi limba română au în comun o mulţime de cuvinte şi expresii. Şi de aceea românii s-au îndreptat spre Spania. Acum sunt peste un milion de oameni din Carpaţi în ţara lui Cervantes, fiind la doilea grup ca mărime din altă ţară, după marocani. Deci Spania este preferată de migraţia românească şi datorită asemănării lingvistice, a culturii şi mai ales pentru că piaţa de muncă spaniolă nu solicită forţă de muncă înalt calificată.
Molina constată că primii români ajunşi în Spania au fost protestanţii, adventiştii în special, deoarece în Castellon ei sunt bine reprezentaţi. Ei au determinat autorităţile locale să facă o instituţie de sprijin social, care a ajutat mult valurile de emigranţi din România, fie adventişti, catolici ori ortodocşi. Studiul lui Molina relevă că acolo, pe pământ spaniol, este înţelegere între bisericile catolică şi ortodoxă. Românii s-au adaptat repede deoarece au reuşit să înveţe spaniola într-un timp foarte scurt. Limba de comunicare directă, nu cea literară. Spre deosebire de alte comunităţi, românii se descurcă remarcabil. Aşa spune domnul Molina. A doua generaţie de români din Castellon se simte legată de ţară, dar poartă emblema spiritului spaniol.
Nu uită că sunt europeni. Vin de sărbători, ori în vacanţe, în ţara de origine, trimit bani acasă, se interesează de ţară. Generaţia a doua vorbeşte o limbă română domestică (învăţată acasă) deoarece nu au şcoli unde s-o înveţe. Se vorbeşte că în Castellon ar fi cursuri de învăţare organizată a limbii române. În Bucureşti, un spaniol îşi poate învăţa corect limba la Institutul Cervantes. Cred că nu greşesc că în acest oraş, Biblioteca judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare a deschis o filială cu câteva mii de cărţi. Cum s-ar zice, cartea în limba română îi urmează pe români.
Molina constată că tinerii români ştiu doar de Eminescu, dar nu sunt informaţi despre alte personalităţi ale României. Care sunt o mulţime, afirmă spaniolul. Vorbeşte în cunoştinţă de cauză deoarece, împreună cu familia, a petrecut mai mult timp în ţara noastră. Inclusiv în biblioteci. Dar despre migraţia inversă? Cercetătorul a ajuns la concluzia că mulţi români s-ar întoarce acasă după pensionare. Cei mai tineri cred că este foarte greu să afle un loc de muncă. Este greu să începi o afacere. Strigă la fereastră corupţia. Apoi, li se pare, că România este o ţară scumpă. Preferă să se risipească prin Europa deoarece serviciile de asigurări sunt mai bune.
Migraţia inversă este foarte redusă. Un capitol care mi-a atras atenţia a fost cel referitor la felul în care românii sunt văzuţi de mass-media. Avem o imagine defavorabilă. Şi spaniolul se miră de unde atâta zel pentru a întuneca prezenţa românilor în Spania. Sociologul Molina are o părere favorabilă, argumentată, despre România: ”Aveţi un peisaj minunat şi o moştenire culturală incredibilă.” Nu pricepe de ce presa nu încearcă o viziune de ansamblu, mai realistă, asupra lumii româneşti. Ce să mai spun? Plecarea românilor din ţară este o realitate.
Ce facem cu ţara împuţinată? Mă simt mai liniştit când aud că, undeva în Spania, un român a fost ales primar.

1 COMENTARIU

  1. „De la noi nu prea s-au pornit analize temeinice”? Cum să nu, numai că trebuie să le căutăm şi să le citim! De exemplu, teza de doctorat din 2016 a lui Petru Daniel Măran, director al CIT Sighet: „Migraţia internaţională a maramureşenilor. Studiu de caz: destinaţia Spania”.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.