România, la cârma Europei

0
71

Da, așa este, fără exagerare publicistică! De la 1 ianuarie 2019, România are de dat cel mai exigent examen de maturitate din ultimele trei decenii. Timp de șase luni, între ianuarie și iunie, avem de îndeplinit o misiune complexă. Suntem la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, când trebuie să avem o viziune sigură, să arătăm ce putem face noi pentru Europa. Cel puțin temporar, interesele naționale trec pe un plan secund. Doar suntem la cârma Europei! În acest context, România nu își poate permite luxul ignoranței. Credem și noi, cei risipiți prin țară, că președinția rotativă este pentru noi o șansă unică de a demonstra cum putem gestiona problemele complexe ale Uniunii Europene. Club la care am aderat pentru binele țării. Așa am crezut, așa mai credem.
Anul trecut, părerile despre felul în care ne vom îndeplini această sarcină complexă nu au fost dintre cele mai entuziaste. Și nu veneau din partea unor eurosceptici, ci chiar de la vârful Uniunii. Când Jean-Claude Juncker spunea că “guvernul de la București nu a înțeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi țările Uniunii Europene”, m-am întristat. A doua zi, vocile salvării au opinat că liderul european a avut un somn clătinat. A rămas trează argumentarea: disputa politică internă din România înseamnă că țara ar putea să nu pară unită pe scena europeană. Când motto-ul mandatului României este: coeziunea înțeleasă ca unitate, egalitate de tratament și convergență! La Bruxelles, a avut o discuție – după cum scria The Guardian – ca România să nu preia președinția pe fondul tensiunilor din țară, legate mai ales de reformele din Justiție. Articolul mai menționează că, modificările legislative privind amnistia ar avea drept scop să protejeze politicienii anchetați pentru fapte de corupție.
Mai zilele trecute, un lider de la putere afirma că în România nu este corupție. Ea este alimentată de rețeaua de agenți de influență. Mai amintea că prea ne căciulim la noua Poartă. Oare nu am aderat de bună voie! După câte îmi dau seama, este o misiune de mare anvergură. Mandatul are nevoie de competență, nu de ifose politicianiste cu iz electoral. Mă întreb dacă miniștri noștri își cunosc omologii din Uniunea Europeană? Pe masa de lucru a demnitarilor români, la Bruxelles, stau dosare de importanță capitală pentru viitorul Europei. Cum sunt Brexit, Schengen și bugetul Uniunii. România, în președinția rotativă, are un mare rol la nivel european. Consiliul Uniunii Europene reprezintă guvernele statelor membre, iar miniștrii români vor conduce discuțiile și negocierile pentru adoptarea legislației comunitare, vor coordona politicile europene de securitate.
Avem ocazia să demonstrăm pricepere, demnitate și noblețe. Să ne arătăm părțile de rezistență în istorie. Dar și nevoile stringente. Mai ales că demnitarii europeni vor veni în țară. Mă gândesc cu emoție dacă vom trece cu bine acest important examen. În urmă cu un veac, premierul I.I.C. Brătianu afirma: „Sufletul României nu se poate manifesta decât în unitate națională”. Noi ce avem la acest început de an? O mare tensiune între palate. Vorbe grele între președintele României și președintele PSD. Dacă nu va înceta discordia internă, toți vom pierde. La începutul acestui an, liderii naționali aveau un prilej nimerit să arate solidaritate națională. S-au împlinit 12 ani de la aderarea la UE. Tăcere sărbătorească. Toți suntem preocupați de imaginea țării. Acum puteam șterge oglinda de aburi. Să lăsați comentariile cu miză politică de conjunctură. Fiți rezonabili! Și unii și ceilalți.
Pe 10 ianuarie, la București, va avea loc ceremonia oficială de preluare a președinției rotative de către România. Unde sunt așteptați oficiali europeni în frunte cu Juncker. Pe 30 ianuarie, se vor întâlni miniștrii Apărării. Îi așteptați încruntați? Vă certați pentru putere, asta o știm. Căutați voturi. Sunt convins, o înțelegere în interes național vă poate fi de mai mare folos. Cred că aștept degeaba această dorință. Nu vă jucați cu țara în bumbi! Nu uitați că trebuie pusă în valoare capacitatea de a sintetiza pozițiile celor 28 de state în politicile asumate de Uniune.
România este la cârma Europei. Sprijinită de Finlanda și Croația. Este un prilej să dovedim demnitate, nu ploconeală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.