Foc de artificii • Polițiștii maramureșeni au constatat 12 infracțiuni și au retras 167 kg de articole pirotehnice

0
17

În perioada 19 noiembrie 2018 – 7 ianuarie 2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Maramureș au desfășurat acțiunea FOC DE ARTIFICII, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de persoanele fizice și juridice și pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice.
Polițiștii au verificat toate persoanele juridice din județ autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice și au efectuat controale în centre comerciale și în zona piețelor și târgurilor. O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat mai multe activități de informare în școlile din județ.
În județul Maramureș s-au desfășurat 26 de acțiuni de control. În urma verificărilor, polițiș­tii au constatat 12 infrac­țiuni de efectuare fără drept a unor operațiuni cu articole pirotehnice. În fiecare caz a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsuri legale. Totodată, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 167 kg de articole pirotehnice.
În acest sezon au fost sesizate poliției 9 cazuri de rănire ușoară, ca urmare a efectuării fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice. Cele nouă persoane, cu vârste cuprinse între 10 și 45 de ani, au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, polițiștii atrag încă o dată atenția asupra periculozității folosirii materialelor pirotehnice interzise și vă recomandă să respectați legislația în vigoare. Orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă

În Dragomirești – furt din locuință, soluționat de polițiști

Cum se comit multe furturi din locuință? Permițându-le unor persoane necunoscute accesul în locuință! Sub diferite pretexte, acestea vă pot distrage atenția și vă pot sustrage bunuri sau bani. Polițiștii din Dragomirești au soluționat recent un astfel de caz.
O femeie, din oraș, a devenit victimă după ce a permis accesul în curte și ulterior în locuință, unui bărbat necunoscut, care oferea spre vânzare vase și tigăi. Femeia a rămas fără 400 de lei, pe care îi avea într-o cameră. După ce au fost sesizați cu privire la comiterea faptei, polițiștii au demarat activități specifice, reușind identificarea persoanei bănuite de comiterea furtului.
Este vorba despre un bărbat, de 49 de ani, domiciliat în județul Mureș. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.
Pentru prevenirea unor situații neplăcute, polițiștii vă recomandă să fiți vigilenți și să nu vă lăsați induși în eroare de diverse povești sau motive ale unor persoane necunoscute care vă bat la ușă! Dacă totuși le permiteți accesul în locuin­ță, vă sfătuiesc să nu-i lăsați nesupravegheați și să nu lăsați bani și bunuri de valoare la vedere! Paza bună trece primejdia rea!

Măsuri ferme în cazuri de agresiune – un băimărean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Activitățile de cercetare și documentare efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare cu privire la o agresiune comisă în cursul lunii decembrie, au dus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei. Este vorba despre un băimărean, în vârs­tă de 35 de ani, care și-a agresat unchiul.
Inițial fapta a fost încadrată ca lovire sau alte violențe, însă întrucât s-a stabilit că victima are nevoie de peste 90 de zile de îngrijiri medicale, băimăreanul este cercetat acum pentru vătămare corporală.
În baza probatoriului administrat, băimăreanul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat Judecătoriei Baia Mare, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia.

Media anuală a contrabandei cu țigarete este în creștere
– în nord-est, piața neagră depășește 40% –

Piața neagră a țigaretelor a crescut, în noiembrie 2018, la 15,4% din totalul consumului, cu 0,1%, mai mult față de septembrie 2018. Media anuală a comer­țului ilegal cu țigarete în 2018 este de 16,3%, față de 16% în 2017.
Regiunea nord-est se află în creștere accelerată a contrabandei, cu 7,6% față de septembrie, ajungând la 41,1%. Un reviriment negativ semnificativ, de 4,9%, se înregistrează și în sud-vest, unde studiul precedent notase cea mai importantă scădere.
Din punct de vedere al provenienței, cheap whites (țigarete no-name, produse legale sau ilegale și destinate pieței negre) continuă să fie principala sursă, cu aproape 60%. Ponderea produselor din tutun provenite ilegal din Moldova se află în creș­tere (cu 5,6%, până la 27,2%), iar Ucraina și Serbia rămân relativ constante.
Creșterea accizelor anunțată de ministrul Finanțelor pentru 1 ianuarie este mai mare decât necesarul pentru ajustarea la cerințele Directivei Europene.
Practic, acciza se mărește într-un interval de 12 luni cu 10 euro per total (în aprilie 2018 și în ianuarie 2019), ceea ce nu s-a mai întâmplat din ianuarie 2010, când contrabanda a explodat, ajungând la peste 36% și devenind cel mai important jucător de pe piață.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.