13 donatori de organe la Spitalul Judeţean, zeci de vieţi salvate

0
33

În cursul anului 2018, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare au avut loc prelevări de organe de la 13 donatori în moarte cerebrală.

Potrivit medicului coordonator al Programului de Transplant, dr. Adriana Stoicovici, medic primar ATI, s-au prelevat următoarele organe: 26 de rinichi; 11 prelevări de fi­cat; 3 prelevări de plămâni; 2 prelevări de cord; os, tesut – 1; piele – 1; cornee – 1.
Declararea morţii cerebrale este un proces tratat cu maximă responsabilitate. Criteriile de diagnostic pentru confirmarea morţii cerebrale presupun mai multe investigaţii de specialitate. Examinările se repetă la un interal de 6 ore, acest interval crescând în funcţie de vârsta pacientului (cu cât vârsta este mai mică, cu atât intervalul de timp între cele două examinări este mai mare).
Activitatea de prelevare şi transplant se realizează în scop exclusiv terapeutic.
Dr. Vasile Pop, managerul interimar al unităţii sanitare a declarat: ”Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană si transplantul acestora se realizează exclusiv în scop terapeutic şi în mod gratuit, fără foloase materiale. Există o mare preocupare pentru donarea de organe, deoarece sunt persoane a că­ror unică şansă la viaţă este transplantul, iar un singur donator poate salva chiar 5 vieţi. Astfel că, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare există echipe medicale pregătite pentru aceste activităţi”.
Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare este acreditat pentru activitatea de prelevare de organe. La nivelul unităţii medicale, conform legislaţiei, există un coordonator intra-spitalicesc de transplant, dr. Adriana Stoicovici, medic şef secţie ATI şi un Key Donation Person (KDP) – dr. Andrei Mureşan, medic primar ATI. Înlocuitorii acestora sunt dr. Victor Bărbuş – medic specialist ATI, respectiv dr. Felicia Şerban – medic primar ATI. (Informaţii furnizate de Compartimentul de Relaţii cu Presa, Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare). (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.