„Nu vă pot explica bucuria de a fi aleasă de atât de mulți oameni” (Camelia Crișan)

0
398

Cântăreața Camelia Crișan se bucură de tot mai mult succes, în fiecare an. În 2018, băimăreanca a fost invitată la nenumărate evenimente publice și private în cadrul cărora și-a etalat impresionantul repertoriu. Mai mult, a luat parte la turneul național 100 pentru România care i-a adus șansa de a cânta pe scenă alături de nume mari ale muzicii autohtone, precum Cornel Ilie, Mircea Baniciu, Dan Bittman și Cristi Minculescu. Anul care tocmai a început s-a ivit cu o nouă provocare pentru cântăreața din Baia Mare: predarea unui curs de actorie pentru copii. În paralel, Camelia se pregătește pentru susținerea examenului de licență întrucât în această vară va absolvi Academia de Muzică „Gheor­ghe Dima” din Cluj-Napoca. Bineînțeles, în concomitent, agenda ei se umple de evenimente, invitațiile la petreceri ținându-se lanț.

• În rolul Elizei din My Fair Lady, la Opera Națională Română

Reporter: Începând cu data de 7 ianuarie, predai actorie pentru copiii care urmează cursurile școlii Royal Dance Academy din Cluj-Napoca. Ce presupun acestea?
Camelia CRIȘAN: Încep anul 2019 în forță, cu proiecte noi și multă ambiție, cursurile de actorie pentru copii fiind ceva complet nou pentru mine. Am terminat modulul de pedagogie, însă până acum am predat doar canto în particular și teatru pentru elevi de liceu. Sunt foarte fericită că s-a ivit această oportunitate, este cu siguranță o provocare, iar eu ador copiii și-mi doresc să-i transform în mici artiști, să-i învăț prin joc și improvizație să joace teatru și să montăm împreună spectacole muzical-teatrale și de dans, pentru că școala Royal Dance Academy are elevi cu mult potențial. Prima oră a fost un adevărat succes, abia aștept să văd cum vor decurge următoarele.

Primul rol principal al Cameliei
Primul rol principal al Cameliei

R.: Care e experiența ta în lumea teatrului? Știu că ai avut trei reprezentații în rolul Elizei din musicalul My Fair Lady (primul rol principal)…
C.C.: Experiența mea a început odată cu frumoasa colaborare de acum câțiva ani cu secția de revistă a Teatrului Municipal din Baia Mare. Acolo am văzut dincolo de muzică, am înțeles cât de important este s-o combini cu dans și teatru, aș putea spune că m-am îndrăgostit de spectacolul total. Doamna profesoară Ina Hudea de la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” (Cluj-Napoca, n.r.) mi-a dat marea șansă de a juca rolul Elizei Doolittle în primul meu musical. Din cinci studente, toate pe același rol, eram singura fără pregătire muzicală pe canto clasic, iar acest rol este undeva între muzica ușoară și operă. Recunosc că m-am lăsat descurajată la început, însă nenumăratele ore de canto alături de profesoara mea de la Cluj, Ioana Badiu-Avram, și-au spus cuvântul. Am învățat o nouă tehnică și am reușit să iau parte la trei reprezentații, una la Casa Artelor, una la Academie și, cea mai frumoasă, la Opera Națională Română din Cluj. Felicitările spectatorilor care nu se așteptau să mă audă cântând așa au meritat toată munca depusă.

• Va regiza un musical de 40 de minute

Camelia şi Dan Bittman
Camelia şi Dan Bittman

R.: Când vei finaliza cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca? Care sunt cele mai semnificative cursuri care și-au pus amprenta asupra pregătirii tale în acești ani de studiu?
C.C.: Voi absolvi facultatea în vară, mă pregătesc intens pentru examenul de licență pentru care voi regiza un musical de 40 de minute și privesc cu drag la acești patru ani în care mi-am dezvoltat latura artistică, am învățat de la cei mai buni, am colaborat cu Opera Română ca asistentă de regie și am fost motivată de opționalul de management artistic studiat la facultate să-mi manageriez propria carieră. Am început să citesc cărți de dezvoltare personală și chiar am obținut premiul III la un concurs despre idei antreprenoriale, prezentându-mi afacerea.
R.: În 2018, ai luat parte la turneul național 100 pentru România. Cum a fost această experiență pentru tine?
C.C.: 100 pentru România va rămâne în sufletul meu și parcă nu-mi vine să cred că am cântat alături de Florin Grigoraș, Cornel Ilie, Mircea Baniciu, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Paul Ciuci, Adrian Despot, Ștefan Boldijar și Flavius Buzilă în patru orașe din țară: Sibiu, București, Cluj-Napoca și Suceava. Am făcut parte din grupul de backing vocals, iar momentele mele preferate au fost petrecerile de după concerte în care ne strângeam toți, inclusiv marii artiști, la un pahar de vin și câteva cântece. Ce șansă extraordinară ne-a oferit dirijorul orchestrei Bigg Dimm a’Band, Răzvan Metea, de a cânta 100 de minute, 100 de artiști pe trei scene într-un turneu care a sărbătorit România.

• Un repertoriu foarte vast, cu muzică ușoară, populară, etno, momente de flaut și de chitară

Camelia, alături de Cristi Minculescu
Camelia, alături de Cristi Minculescu

R.: Tot în anul care tocmai a trecut, ai bifat nenumărate evenimente private și publice peste tot în țară. Care sunt cele mai importante pentru tine?
C.C.: Sezonul 2018 a fost cel mai de succes de până acum. Nu vă pot explica bucuria de a fi aleasă de atât de mulți oameni să le fiu alături la evenimentele lor, sentimentul când cineva chiar își programează evenimentul în funcție de disponibilitatea mea, satisfacția sinceră de pe fețele oamenilor după ce-mi închei programul… sunt de neprețuit. Cu siguranță, cele mai memorabile evenimente au fost nunțile din Roma și Londra, cu ocazia cărora am vizitat orașele împreună cu partenerul meu de scenă și de viață, Norbi. Fiecare eveniment este la fel de important pentru mine, pregătim în detaliu fiecare moment, avem un repertoriu foarte vast, cu muzică ușoară, populară, etno, momente de flaut și de chitară și tratăm evenimentele ca și cum ar fi ale noastre.
R.: Care sunt planurile tale pentru 2019? În ce alte proiecte vei fi implicată în acest an?
C.C.: Agenda 2019 se umple încet-încet, mulțumesc lui Dumnezeu. Ba chiar am deschis-o și pe cea din 2020. Colaborările pentru blogul meu sunt din ce în ce mai multe, invitațiile la petreceri se țin lanț și-mi dedic restul timpului spectacolului meu de licență, proiectului cu copiii de la actorie, mă zbat să-mi păstrez bursa și să intru cu bine la masterat, pregătim un program nou pentru evenimente și-mi doresc doar sănătate și putere să le facem pe toate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.