Metamorfoza omului ajuns în Maramureş

0
108

Este dificil să mai spui ceva despre Maramureșul istoric, după ce despre acest ţinut au scris japonezi, americani, francezi, români de mare valoare intelectuală. Mulţi oameni de cultură şi turişti cu miile vin să vadă autenticul acestor locuri.

Ca fiu al Sălajului, în copilărie, am fost dus de mânuţă la bisericuţa de lemn din sat şi mă jucam printre stâlpii de lemn, pe care îi ţin minte şi acum. Apreciez valorile tradiţionale din Sălaj, dar în prima mea excursie de studiu, în 1974, eram student, făcută la Vişeu şi Sighet, mi s-au întipărit în minte şi în suflet uriaşele turle ale bisericilor de lemn şi porţile monumentale – şi astfel a început transformarea mea. Uimit de atâta frumuseţe, nu puteam să nu-mi pun întrebarea: De ce maramureşeanul te primeşte din drum cu asemenea arcuri solare?
După facultate, am fost repartizat pe Valea Izei, la Strâmtura, şi în prima iarnă am participat acolo la o nuntă între două sate (neregizată). Călăreţii înstruţaţi şi săniile pline de nuntaşi atrăgeau pe toată lumea la nuntă, prin muzică, strigături, semne, priviri, horincă. În timpul cununiei din biserică, s-au încins bătute fecioreşti în drum, cu nuntaşi şi nenuntaşi. Simţeai din plin participarea întregului sat şi te simţeai de-al lor.
În acei ani, aproape toţi bărbaţii ştiau să strige, să cânte sub ceteră şi să joace. Coconii pe la un an erau jucaţi în braţe de părinţi. Când bat maramureşenii pământul la joc, de fapt îţi spun: „Aici îi al nost’, te primim dacă joci şi bei cu noi!” Hărnicia şi bărbăţia acestor oameni aprigi, la nevoie, a fost apreciată de mine ani la rând. Aceste calităţi nu pot să se nască decât din oameni care dau mult celor din jur, pentru că au preaplin sufletesc din care să dea.
Apoi am avut parte de o înmormântare, cu sicriul transportat într-un car tras de patru boi, cu colaci mari şi şterguri negre în coarne. Boii sunt cele mai venerate animale domestice, cu boi au tras ţăranii din pădure uriaşele grinzi de stejar, de la baza bisericilor din Maramureş. În ce priveşte lemnul, acest material sacru la grecii antici, aici este iubit, fiind ca sufletul lor şi de aceea îl lucrează cu atâta măiestrie.
În concluzie, lemnul, horinca, jocul, costumele, sufletul îi încadrează pe maramureşeni între primii oameni ai Europei şi ai lumii. M-au primit printre ei de aproximativ 45 de ani, m-am apropiat să-i văd, să-i simt, să le aud fiinţa adâncă, încât pot spune că sunt acum maramureşean.
Prof. Ionel COSMA, Cărbunar

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.