Legea celor fărădelege

0
87

Echivalează cu recursul compensatoriu-bucuria infractorilor, spaima oamenilor cumsecade, prostia parlamentarilor și a guvernării actuale.
Legea a dat undă verde, spre drumul libertății câtorva mii de pușcăriași, aflați după gratii pentru păcatele săvârșite în viața civilă. Pentru recidiviștii nerăbdători, ,,statutul omului liber” a durat doar câteva zile. Și-au adus aminte de obiceiurile vechi și rele, s-au pus pe treabă, și repede au revenit de unde au plecat, adică după gratii. O societate dezbinată, în care violența este la tot pasul, nu este dispusă să accepte o lege ce favorizează infractorii și infracțiunile. Opinia publică are motive să creadă că locul violatorilor, tâlharilor și criminalilor este la pușcărie, nu în libertate. Mai este convinsă că la vremea respectivă foștii deținuți, azi oameni liberi, au beneficiat de procese echitabile, procurorii, la dosare, au administrat suficiente probe, încât judecătorii, din instanțele de judecată teritoriale, să-i condamne la închisoare cu executare. Prin urmare, inculpații nu au avut motive să creadă că au fost nevinovați și la închisoare au stat de pomană. Legea recursului a dat o lovitură grea instanțelor inferioare (teritoriale), care și-au făcut treaba și au procedat în litera și spiritul legii. Anularea deciziilor luate de instanțele superioare a fost o măsură ce seamănă cu jocul de-a șoarecele și pisica. În timp ce unii au făcut demersurile necesare ca infractorii să ajungă după gratii, partidul și guvernul au avut interes să îi pună în libertate. Este cât se poate de clar că legea s-a dat la comandă politică, fapt ce denotă că justiția la vârful sistemului nu este independentă și statul de drept se zbate în chinurile facerii. Citind cu atenție numele și prenumele legii, identificăm partea ei ridicolă și lipsită de logică. Cei care au botezat-o au omis să răsfoiască dicționarul limbii vorbite și scrise. Unde termenul ,,compensatoriu” are sensul de răsplată, despăgubire, reparare, recompensă, compensație.
Din asocierea sinonimelor, luate în parte, cu termenul ,,infractor” rezultă sintagme în măsură să-ți irite timpanul. Pentru nelegiuirile făcute, infractorii trebuie pedepsiți nu răsplătiți și recompensați. Din penibilul spectacolului, cu pușcăriași eliberați, au lipsit florile, mulțumirile, felicitările, îmbrățișările, urările de bine în libertate și diplomele de absolvire, oferite la sfârșitul stagiului petrecut la închisoare. Pe care să scrie ,,noi suntem mândria țării și nu peste multă vreme vom reveni”. Legea recursului dă de înțeles că actuala putere poartă grija pușcăriașilor, nu a cetățenilor care-și văd de treabă și respectă regulile conviețuirii sociale. Argumentele puterii actuale, aduse în favoarea legii recursului, sunt irelevante și pot fi ușor demolate. Ideea că și în alte țări se fac amnistii și grațieri nu e cazul să fie luată ca model. Poate că acolo autoritățile dispun de soluțiile necesare reintegrării infractorilor în societate, încât să nu recidiveze. Deși administrația penitenciarelor din Olanda este supărată că duce lipsă de clienți și angajații vor fi obligați să-și caute de lucru, nu își doresc să importe infractori.
Aglomerarea din închisorile României, dacă este reală, poate fi rezolvată. Industria socialistă ne-a lăsat moștenire destule clădiri dezafectate, care pot fi transformate în penitenciare. Încălcarea drepturilor omului și condițiile grele din închisori sunt argumente discutabile. Indivizii puși pe fapte rele, înainte de săvârșirea lor, ar fi bine să știe că închisoarea nu este pensiune, stațiune turistică, nici hotel de cinci stele. Celor nemulțumiți de condiții, le recomand să facă o vizită la Memorialul din Sighetu Marmației. După ce vor vedea în ce condiții a pătimit, pentru idealul libertății de exprimare și convingerile politice, o bună parte a elitei intelectualității românești, nu cred că vor mai avea chef de vorbă. Actuala putere în loc să rezolve problemele grave ale societății are treabă cu justiția, este interesată de protocoale, recursuri (urmează recursul în anulare), încât infractorii și corupții (infractori de lux) să scape basma curată. Dacă Kovesi va fi promovată într-o structură judiciară din U. E., sunt curios cum vor reacționa cei care vor să discrediteze și să îngenuncheze justiția. Cum timpul le rezolvă pe toate, așteptarea rămâne mama răbdării.
Prof. Vasile ILUȚ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.