Recidivă în comerțul cu animale fără documente sanitare şi veterinare

0
99

Deși am atras în mai multe rânduri atenția opiniei publice asupra pericolului cel reprezintă comercializarea porcilor fără elemente de identificare și fără documente sanitare veterinare care să ateste starea de sănătate a acestora, unele persoane ignoră avertismentele, expunând indemnitatea teritorială a județului la boli.

Astfel, în urma sesizării Poliției Mireșu Mare, o echipă a Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș a inspectat, în data de 29 ianuarie 2019, o gospodărie din localitatea Lucăcești, unde au fost identificate 22 capete porcine, fără elemente de identificare și fără a fi însoțite de documentele care atestă starea de sănătate a porcilor.
Din declarația proprietarului, reiese că acesta achiziționase un număr de 32 capete porcine dintr-o localitate din județul Satu Mare, 10 capete fiind comercializate imediat către un cetățean din localitatea Bârsana.
Animalele prezente în gospodăria din Lucăcești au fost eutanasiate, iar cadavrele ecarisate (îngropare și dezinfectare) pe un teren pus la dispoziție de Primăria Mireșu Mare. Pe lângă uciderea animalelor, cetățeanul va fi sanc­ționat și contravențional.
Aceleași măsuri vor fi aplicate și la cumpărătorul din Bârsana.
Avertizăm din nou:
Nu achiziționați/comercializați animale fără elemente de identificare și fără documente sanitare veterinare emise de medicul veterinar!
Dr. Dănuț CRIȘAN, director executiv al DSVSA Maramureș

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.