Peste 5.000 pachete cu ţigări confiscate la frontiera de nord

0
47

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat la “frontiera verde” 5.636 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 65.850 lei.

În trenul Sighetu Marmaţiei – Timişoara

Vineri seara, în jurul orei 19:20, poliţiştii de frontieră din Vişeu de Sus au efectuat un control în trenul care circulă pe ruta Sighetu Marmaţiei – Timişoara, în urma căruia, într-unul dintre compartimente, au fost depistaţi doi cetăţeni români, care aveau asupra lor un bagaj voluminos, în care au fost descoperite ţigări de provenienţă ucraineană.
Bărbaţii, identificaţi ca fiind I.G., în vârstă de 47 de ani, şi P.G., în vârstă de 22 de ani, ambii domiciliaţi în judeţul Maramureş, nu au putut prezenta documente de provenienţă pentru marfă, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestora la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii bagajului, s-a constatat că acesta conţine 500 pachete cu ţigări, în valoare de 5.850 lei, întreaga cantitate fiind ridicată în vederea confiscării.
Cei doi maramureşeni sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

În Onceşti

Vineri, în jurul orei 21:20, poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au observat în curtea unui imobil nelocuit, de pe raza localităţii de frontieră Onceşti, mai multe colete voluminoase.
Din primele verificări, s-a constatat că acestea conţin ţigări, de provenienţă ucraineană, fapt pentru care s-a luat măsura transportării lor la sediul poliţiei de frontieră. În urma inventarierii coletelor, s-a stabilit că acestea conţin 5.136 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 60.000 lei.
Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Peste 400.000 de pachete cu ţigări ascunse într-un automarfar

Sâmbătă, 2 februarie, în jurul orei 18, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean maghiar, care conducea un ansamblu rutier, înmatriculat în Ungaria, format din cap tractor şi o semiremorcă.
Din primele verificări, cetăţeanul maghiar C.S, în vârstă de 40 de ani, transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, brichete din lemn, din Ucraina în Ungaria.
Deorece existau suspiciuni, s-a efectuat un control asupra mijlocului de transport, fiind descoperite, disimulate în vederea sustragerii de la controlul vamal, sute de baxuri cu ţigări ascunse, prin metoda capac, în coletele cu materialele din lemn.
În urma inventarierii ţigărilor, s-a constatat că în automarfar era ascunsă, cantitatea totală de 414.500 pachete cu ţigări, diferite mărci, în valoare de 1.865.250 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar automarfarul, în valoare de 70.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
Totodată, cetăţeanul maghiar este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi folosire de acte nereale, la finalul anchetei urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.