Concurs de utilizare software

0
27

Elevii de liceu din Maramureş care doresc să utilizeze facilităţile unui software de calcul tabelar, pentru a rezolva probleme din activitatea cotidiană şi a deveni competitivi pe piaţa muncii se pot înscrie la concursul regional de utilizare software “PROFI – EXCEL”. Aceştia vor participa la activităţile de pregătire din cadrul proiectului şi îşi vor testa competenţele şi abilităţile dobândite, pe parcursul derulării proiectului. Tematica cuprinde probleme cu aplicabilitate în vânzări, contabilitate, gestiunea stocurilor, creare de rapoarte, prognozare, operaţiuni bancare, maximizare profit, iar subiectele propuse se vor rezolva prin utilizarea elementelor referitoare la analiza datelor, tabele pivot, macrocomenzi, scenarii, funcţii predefinite şi definite de utilizator. Proiectul este structurat pe două activităţi: informare, documentare şi pregătire a elevilor; concursul propriu-zis.
Cadrele didactice coordonatoare pot contacta organizatorii (profi.excel@ yahoo.com) pentru a-şi anunţa intenţia de a participa la proiect, împreună cu grupul de elevi pe care îi îndrumă. Ulterior, le vor fi transmise documentele de înscriere prin e-mail.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.