În Baia Sprie, fără permis, conducea un autoturism sustras

0
34

Un tânăr, din Baia Mare, a considerat că la adăpostul nopții se poate plimba cu un autoturism sustras și fără a deține permis de conducere. Plimbarea îl va costa pentru că polițiștii l-au depistat, în jurul orei 1, pe raza orașului Baia Sprie.
Primele verificări efectuate au relevat că tânărul, de 20 de ani, nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Totodată, polițiștii au constatat că autoturismul, la volanul căruia acesta se afla, aparține unei societăți comerciale al cărei proprietar nu i l-a încredințat pentru a-l folosi.
Mașina a fost ridicată de polițiști și predată proprietarului, iar tânărul s-a ales cu dosar penal și este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.