În zona muntoasă de frontieră, ţigări de contrabandă, transportate cu snowmobilul

0
45

Polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 6.500 pachete cu țigări, în valoare de 76.000 lei, care au fost transportate de către contrabandiști cu snowmobilul.
Luni, 4 februarie, în jurul orei 00.30, un echipaj al poliției de frontieră din Vișeu de Sus a depistat, într-o zonă muntoasă, mai multe persoane care transportau, de la frontiera de stat către interiorul țării, colete cu țigări cu ajutorul unor snowmobile. Imediat, s-a acționat pentru reținerea celor în cauză efectuându-se somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat țigările și s-au dispersat în direcții diferite profitând de întuneric și terenul accidentat.
La fața locului au fost descoperite două snowmobile și 14 colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.500 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 76.000 lei.
Țigările au fost confiscate, iar cele două snowmobile folosite la activitatea infracțională au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.