Poliţia alimentelor

0
61

Sectorul agricol şi alimentar este sprijinit intens, fermierii primesc subvenţii pentru cultivarea terenurilor agricole şi pentru creşterea animalelor, iar investiţiile în industria alimentară prelucrătoare se fac de regulă cu granturi nerambursabile. În Uniunea Europeană (UE), există o legislaţie generală, obligatorie în toate statele, pentru a garanta că alimentele sînt nutritive şi sigure pentru consum. Sistemul este însă defectuos şi europenii, cei mai civilizaţi pămînteni, consumă „deşeuri” alimentare.
Cazul recent din Polonia demonstrează cît de fragil este mecanismul de control. O filmare cu camera ascunsă, făcută de un reporter polonez la un abator, a dezvăluit cum vite bolnave, care nu puteau sta în picioare, erau sacrificate, iar carnea ajungea în comerţ sub diferite forme, fără nici o inspecţie veterinară. Ar fi o naivitate să credem că-i un caz izolat. Medicii veterinari de stat practic nu examinează animalele, deci nu le pasă ce mîncăm, iar politicienii acoperă aceste nereguli ale sistemului.
Uniunea Europeană exercită un control simbolic privind calitatea hranei. Consideră că este interesul industriei alimentare să producă alimente sigure. Eroare! Interesul fabricilor este să-şi vîndă produsele, patronii nu sînt interesaţi de conformitatea materiei prime, ci de preţul acesteia (carnea de „mortăciune” este întotdeauna mai ieftină, deci aduce profit mare).
UE se apără: orice alertă este semnalată prin sistemul rapid şi alimentele suspecte de contaminare sau de alte defecte sînt retrase de pe piaţă. Dar atunci cînd se descoperă toxiinfecţia, de regulă produsele din lotul respectiv sînt deja consumate. Aşa s-a întîmplat cu ouăle ce conţin urme de fipronil, cu mezelurile din carne de cal (în loc de carne de vită), cu mercurul din peşte, cu dioxina din furaje, cu boala vacii nebune…
Ce-i de făcut? Constatăm că instituţiile abilitate să controleze igiena şi siguranţa produselor alimentare nu reuşesc să ţină situaţia sub control. N-au nici o posibilitate de intervenţie pe fluxul de producţie, ci producătorul este obligat să ducă periodic la analiză de laborator probe de alimente. E de la sine înţeles că nu va duce la laborator carne de vită bolnavă, cu urme de antibiotice de la ultimele tratamente făcute de medicul veterinar.
Aşteptăm în zadar ca fermierul să eutanasieze animalul bolnav. De regulă, va încerca să-l salveze printr-un tratament de forţă, cu antibiotice, vitamine şi calciu intravenos. Dacă după trei zile vaca nu-şi revine, atunci fermierul cere de la acelaşi cabinet veterinar un act că animalul poate fi dus la abator. Îl primeşte. Să fie clar, aceste vaci aproape de moarte sînt transportate la abator cu acceptul medicului veterinar.
Este evident că industria alimentară europeană nu se află sub un control public eficient, iar autorităţile sanitar veterinare, pentru siguranţa alimentelor, cele sanitar umane şi pentru protecţia consumatorilor au competenţe slabe şi nu reuşesc să ţină producţia alimentară în frîul legii. UE ar trebui să conştientizeze că alimentele industriale sînt un imens pericol pentru sănătatea europenilor. Oare care este explicaţia faptului că în ultimii 50 de ani morbiditatea la cancer s-a dublat? Unele studii susţin că hrana cu reziduuri de antibiotice, pesticide, chimicale, aditivi alimentari de origine sintetică…
Ne revoltă că autorităţile de stat, inclusiv cele europene, fermierii şi fabricile de alimente nu-şi asumă nici o vină (ştiu că sistemul de stat îi apără). Comisia Europeană şi Agenţia naţională pentru siguranţa alimentelor neglijează aceste deficienţe din agricultură şi industria alimentară, care afectează sănătatea oamenilor, animalelor şi plantelor. Sistemul european de siguranţă a alimentelor trebuie reformat, nu ne mai putem preface că alimentele sînt sigure.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.