La Tg. Lăpuș, inaugurare cu cântec

0
119

Vineri, în orașul Tg. Lăpuș a avut loc pentru prima dată în istoria modernă, inaugurarea unei săli de Haloterapie în incinta Grădiniței cu Program Prelungit – director Mirela David. Datorită parteneriatului dintre Mitru Leșe, primarul orașului Tg. Lăpuș și Clubul Rotary Baia Mare-2005. Dacă Clubul Rotary are peste 20 de ani de activitate, format din tineri și oameni de afaceri, aceștia contribuie la primii pași în dezvoltarea unor ONG-uri. Dovadă stă în faptul că „rotarienii” au sprijinit proiecte din județele și țările vecine. Au dezvoltat cultura în toate formele (concerte, expoziții, festivaluri) și a chemat cultura să sprijine comunitatea prin a colecta fonduri pentru soluționarea problemelor din comunitate. Proiectele sunt în special pentru susținerea persoanelor cu neajunsuri și a copiilor. Pe de altă parte, Mitru Leșe e deschis la nou și gata să adere la idei revoluționare. Astfel, s-a născut ideea unei camere cu pereții căptușiți cu bulgări de sare. Cel puțin teoretic, așteptările care le putem avea de la Haloterapie sunt: Creș­terea eficienței expectorației prin creșterea volumului de spută (secrețiile traheobronhice expectorate în cursul unui acces de tuse), și de secrețiile din căile aeriene – fapt ce duce la îmbunătățirea actului respirator și la senzația pacientului de eliberare, degajare pulmonară. Reducerea episoadelor de infec­ții recurente ale aparatului respirator sau prin eliminarea completă a episoadelor sezoniere. Nu în ultimul rând, se îmbunătățește calitatea somnului prin eliminarea filierei aerodigestive superioare (văl palatin, baza limbii, pilierii lojei amigdaline), regăsit adesea la sforăitorii cronici. De asemenea, la nivelul ostiilor sinusale din meatul mijlociu și superior, edemul inflamator diminuează, ducând la repermeabilizarea acestora și la drenajul eficient al sinusurilor în fosele nazale. Dovezile curative ale sării sunt de necontestat, omul având de-a lungul timpului acest simț empiric al beneficiilor expunerii la sare. După inaugurare, toți participanții au trecut în sala de spectacol a Casei de Cultură „Grigore Vasile Latiș”, asistând la un adevărat recital susținut de Adina Sima și elevii Școlii „Musicando con Adina Sima”.
Nick OPRIȘ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.