Miorița politică

0
52

Partidele nu cad de acord, nu se lasă convinse nici dacă simt că n-au dreptate. Comunicarea se rezumă la orgolii, politicienii se consideră unii de alții morbizi moral și se tratează cum ar fi infractori. N-au nici un fel de relație, conștiințele lor sînt vanitoase în grad înalt, refuză să se lase convinși prin persuasiune, preferă comunicarea hipnotică, repetă același lucru zi de zi…
Dacă la catedră profesorul face enunțuri științifice și accentuează logosul spre folosul elevilor, în politică se practică locvacitatea și n-are importanță ce primește publicul și nici cum este informat, în ideea că mesajul nu trebuie să susțină, ci să submineze. Textul va fi lipsit de spirit, mesaj orb, lozincă, lipsit de logică. Acest tip de comunicare pro domo n-are valoare ziditoare, ci beneficiarii sînt agresați psihic, considerați pacienți și supuși unei terapii lipsită de scrupule de influențare a opiniilor. Politicienii se comportă după regulile psihiatrilor, cei mai apreciați fiind cei care-i hipnotizează pe alegători, adevărul fiind un produs secundar.
Această realitate este extinsă în Parlamentul României, în relațiile dintre cele trei puteri ale statului, în comunicarea cu instituțiile Uniunii Europene. Sînt negociate strategiile, soluțiile administrative, bugetele, se împart banii, societatea fiind capitalistă și globalistă. Cursul euro-leu, dobînzile bancare la credite, avansul inflației, cumpărarea sau vînzarea de titluri de stat reprezintă efectele. Mecanismele de consultare sînt ocolite și se ajunge direct la comunicarea divergențelor, iar publicul este derutat.
Bugetul a fost aprobat de Guvern și va ajunge la Parlament. Nimeni nu este mulțumit, dar mai important este să realizăm lucrurile de folos major pentru cetățeni, nu pentru o instituție sau alta. Bugetul național nu-i în dificultate, premisele sînt relativ stabile (deficitul pe 2019 va fi sub 3%), Guvernul a propus și Parlamentul va decide, nu există codecizie, ci doar consultări cu administrațiile regionale/locale și cu partenerii sociali. Dacă cineva are o poziție diferită, facem conciliere, iar dacă divergențele se mențin, parlamentarii decid ce-i mai important pentru țară…
În acest proces, intervine adesea și Comisia Europeană – are rolul să apere interesele comunitare, însă România nu-i face probleme: cel mai important indicator, îndatorarea externă, este de 35% din PIB, față de 60% cît admite UE. Iar ceilalți sînt la limită, inflația nu depășește cu mai mult de 2,5 puncte cele mai mici trei inflații din țările membre UE. Și TVA-ul și accizele sînt aliniate la mediile europene, iar taxele impuse în sectorul bancar urmează recomandarea de impozitare a tranzac­țiilor bancare, de combatere a fraudei și evaziunii fiscale. La fel, pentru companiile energetice.
Stabilirea impozitelor și colectarea lor se află în competența Guvernului, singura obligație fiind aceea să nu discriminăm persoane sau întreprinderi din alte state. Fiscalitatea României este echitabilă și ține cont nu doar de nevoile agenților economici, ci și de considerente de mediu, sociale și de bună guvernanță. Intervenția BNR în apărarea băncilor comerciale este neavenită, deoarece sistemul bancar oferă produse financiare în extindere digitală, deci are profituri. Guvernatorul Mugur Isărescu ține să arate că BNR poate avea o politică diferită față de Guvernul României. BNR este independentă față de controlul guvernamental (adevărat), însă politica monetară națională se stabilește în comun cu Guvernul și Parlamentul.
Ce se întîmplă cînd politicienii comunică divergent? Scad încrederea în sistem, coordonarea și solidaritatea economică, iar statul, la fel ca băncile, are la bază încrederea cetățenilor. În terenul minat de neîncredere, speculatorii atacă economia, nu-și plătesc impozitele, scapă de control, iar în cele din urmă supravegherea cedează. Rațiunea așa ne cere, că comunicăm ceea ce este real!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.