Reflecţii în urma ruperii barajului minier din Brazilia

0
341

Cei care au văzut imaginile video, înregistrate în 25 ianuarie 2019, în momentul ruperii barajului minier situat în sud-estul Braziliei, în vecinătatea oraşului Brumadinho (39.000 de locuitori), la 60 de km de capitala regională Belo Horizonte, din statul minier Minas Gerais, nu pot să nu-şi pună întrebarea dacă barajele noastre, aflate în conservare, prezintă siguranţă.

La 25 ianuarie 2019, barajul minier (iaz decantare deşeuri feroase), iaz de coastă, exploatat de Compania minieră Vale, a cedat şi s-a scurs un vo­lum impresionant de noroi, de apă şi deşeuri feroase, generând cea mai gravă catastrofă ecologică din istoria Braziliei.
În urma ruperii barajului, şuvoiul a atins o viteză de 70-80 km/h, producând 115 morţi şi 248 de persoane dispărute, majoritatea salariaţi la mina Corrego do Feijao (extrage şi prelucrează minereu de fier). Ruperea barajului (iazului) a avut loc în timp ce salariaţii mâncau la cantinele unităţii. Ruperea barajului a fost precedată de creşterea nivelului apei, detectată la ora 5,30 a.m., la staţia de monitorizare. Această catastrofă a avut loc la trei ani după un accident similar, la barajul minei Samarco, care a afectat oraşul Mariana, soldat cu 19 morţi şi pagube materiale.
Literatura de specialitate ne prezintă multe avarii la iazurile de decantare. În Chile, în 28 martie 1965, în urma unui cutremur de pământ, au cedat total sau parţial 11 baraje miniere, ucigând 200 de oameni. În România, în noaptea de 30 octombrie 1971, în jurul orei 4 a.m., s-a rupt iazul de decantare a sterilelor de la uzina de preparare a exploatării miniere Certej. După câteva minute, şuvoiul a intrat în localitatea Certej, judeţul Hunedoara, a distrus tot ce a întâlnit în cale, a produs mari pagube materiale şi 99 de morţi. În Maramureş, sunt cunoscute cedările din anul 2000 la iazul societăţii „Aurul” S.A. Baia Mare şi la iazul Novăţ – Vişeu de Sus al Sucursalei Miniere Borşa. În decursul anilor, tendinţe de alunecare au fost la iazurile Flotaţia Centrală Tăuţii de Sus, Valea Colbu – Baia Borşa şi iazul Bloaja – Băiuţ. În ţară, sînt 64 de iazuri de decantare a sterilelor de flotaţie minereuri neferoase şi auro-argentifere, din care 17 în judeţul Maramureş. Cele mai mari iazuri care înmagazinează cantităţi impresionante de steril şi ca urmare necesită o supraveghere deosebită sunt cele de la Moldova Nouă, Bălan, Deva, Roşia Poieni, Roşia Montană, Flotaţia Centrală, Cavnic, Baia Sprie, Baia Borşa şi Tarniţa. Iazurile de decantare din Munţii Apuseni şi Maramureş au fost construite în perioade diferite de timp şi, fiind amplasate în zone cu multe precipitaţii, necesită o supraveghere deosebită privind stabilitatea şi comportarea în timp, urmărirea cantitativă şi calitativă a apelor de pe iaz şi a celor evacuate prin sistemul de drenaj, reprelucrarea şi recuperarea metalelor şi a unor minerale utilizabile pe care le conţin sau folosirea acestor depozite de deşeuri ca materie primă pentru prefabricate sau alte materiale de construcţie, ori pentru terasamente la căile ferate. Este păcat că aceste „mine în aer liber” nu sînt valorificate.
În condiţiile de îngheţ, dezgheţ, ploi, strat gros de zăpadă, ministerele abilitate şi organismele teritoriale să nu uite de existenţa iazurilor în conservare şi de obligaţiile privind controlul în domeniul siguranţei barajelor miniere. În anul 2000, prin ordin al ministrului, au fost numite echipe de specialişti pentru controlul iazurilor din administrarea Remin Baia Mare şi Minvest Deva. Oare aceste comisii mai există şi îşi fac treaba?…

ing. Lazăr-Aurel PANTEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.