Sprijin pentru femeile care au trecut prin trauma avortului

0
170

Femeile care au trecut prin trauma avortului sunt ajutate să se vindece de această durere. Asociația “Piciorușe – Little Feet” a înființat un „Grup Suport Post Avort” care oferă sprijin celor care țin ascunsă în sufletul lor suferința declanșată în urma unei pierderi de sarcină sau a unui avort.

Ședințe de consiliere

Dana Ardelean, președintele Asociației “Piciorușe – Little Feet”, a declarat: „Acest Grup Suport Post Avort le oferă femeilor posibilitatea ca, într-un cadru confiden­țial, alături de persoane care au trecut prin aceeași experiență a avortului, femeile să poată să-și exprime emoțiile, să se poată încuraja și susține reciproc. Astfel, ele pot să-și valideze emoțiile și să pășească împreună pe drumul vindecării emoționale. Este practic o terapie de grup”.
În acest context, la Centrul de consiliere “Piciorușe – Little Feet” din Baia Mare, str. Crișului nr. 14 (în spatele magazinului Central din centrul vechi al orașului), au loc în fiecare zi de miercuri ședințe de consiliere post avort. “Aici găsiți un mediu cald şi confiden­țial, femei ca mine și ca tine, o familie. Este locul unde femeile nu sunt condamnate, ci din contră, locul unde își pot exprima emoțiile și trăirile experienței grele prin care au trecut. Nimeni nu te poate înțelege mai bine decât o femeie care a trecut prin aceeași experiență ca tine. De asemenea, aici pot fi sprijinite pentru a se ierta, iertare care duce înspre eliberarea lor sufletească și ca atare spre vindecare, deoarece există vindecare și după avort”, a mai spus Dana Ardelean.
La baza întâlnirilor stă un curs post avort pe baza căruia discută și se pot evalua. Această activitate este organizată și sponsorizată de Asociația Piciorușe – Little Feet. În structura programului stau 10 ședințe, câte o ședință pe săptămână, de 2 ore, la sediul Asociației Piciorușe – Little Feet. Pentru informații suplimentare puteți suna la numărul de telefon: 0737-177.277 sau puteți scrie la adresa: postavort.littlefeet@gmail.com.

O poveste despre avort

Din Grupul de Suport Post Avort fac parte și persoane care înțeleg ce înseamnă această durere a avortului. Președintele asociației, Dana Ardelean, mărturisește că are o poveste cutremurătoare despre avort: “În copilărie și adolescență, am fost marcată de practica avortului din familia mea și comunitatea din care făceam parte. Când tatăl meu a aflat că mama mea este însărcinată cu mine, i-a cerut să facă avort. Pe atunci, avortul era ilegal la noi în țară. Femeile își provocau singure avortul, acasă la ele… Controalele ginecologice erau periodice și obligatorii. Dumnezeu a intervenit pentru viața mea, mama a fost internată de urgență, i s-a administrat tratament de întreținere a sarcinii și așa am supraviețuit. Am terminat facultatea de teologie, iar în momentul în care scriam teza de licență cu titlul „Avortul – aspect teologic, medical și psihologic”, la finele facultății, am înțeles că mi s-a trasat un scop, un destin, acela de a fi chemată să fiu ghid în vindecarea femeilor afectate de trauma avortului. Atunci am ales să stau la dispoziția acestor femei, lucru pe care îl fac cu bucurie. Sunt privilegiată și onorată să le fiu alături în procesul vindecării emoționale și spirituale”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.