Nicolae BREBAN – 85

0
123

Academia Română l-a omagiat de curând pe Nicolae Breban la împlinirea respectabilei vârste de 85 de ani. Un gest explicabil pentru tot românul care ştie prea bine cine este Breban în literatura română, în cultura română. Un motiv în plus pentru noi, maramureşenii, să ne bucurăm pentru onoarea de care se bucură conjudeţeanul nostru ajuns în vârful scrisului literar românesc.

Cei care ne-am aflat împreună cu sărbătoritul, în aula Academiei Române din centrul Capitalei, am ascultat lucruri de cel mai mare interes, ca să pricepem mai bine aprecierea deosebită de care astăzi se bucură scriitorul pornit în lume de pe plaiurile băimărene. Am auzit noutăţi prin glasul vorbitorilor urcaţi la tribună. Ne-am reamintit lucruri deja ştiute. Dar dincolo de orice am putut reţine câte ceva din zestrea recunoscută de contemporani drept contribuţia sa la întâlnirea cu eternitatea.
Ni s-a reamintit, aşadar, de tatăl său, preot greco-catolic din Recea, de mama sa, nemţoaică, ai cărei părinţi proveneau din îndepărtata Alsacie, stabiliţi în Banat, de bunicul lui, protopot unit în Cicârlău, unde a şi construit o impunătoare biserică de zid în 1911. După Diktatul de la Viena, părinţii viitorului mare scriitor se stabilesc la Lugoj, unde copilul începe să înveţe carte, scrisul şi cititul. Un adevărat roman poliţist e soarta lui Nicolae Breban şi a familiei sale în deceniile care au urmat. Nu ne e greu să deducem câte i s-au tras de la statutul bisericii greco-catolice şi prigonirea slujitorilor ei. Studiile superioare s-au văzut zdrenţuite de hachiţele cadriştilor la îndemâna cărora ajungea punerea notelor şi propunerea deciziilor contondente, neiertătoare. La vârsta la care se vedea studiind filozofi de seamă, ajunge strungar la fosta uzină din Bucureşti a lui Malaxa şi va fi tentat să urmeze şcoala de şoferi…
Condeiul nu iartă pe nimeni din cei care îi simt dogoarea între degete. Debutează în revista Viaţa studenţească. Prieteniile literare înfiripate în epocă, dau expresie cotei sale intelectuale: Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu, Matei Călinescu.
Prin cărţile de început a atras atenţia asupră-i. Cititorii statornici l-au urmărit îndeaproape, apreciindu-i scrierile în ritmul în care ajungeau în librării, în biblioteci: „Francisca”; „În absenţa stăpânilor”; „Animale bolnave” i-au deschis poarta de intrare în istoria literaturii. Voi menţiona din titlurile care au urmat, desfăşurate în timp în lungul deceniilor care au urmat, doar câteva: „Bunavestire”, trilogia „Amfitrion”, tetralogia „Ziua şi noaptea”. Plus volumele de teatru, poezie şi publicistică.
Profesorul Eugen Simion, ani în şir preşedintele Academiei Române, a ţinut în dizertaţia sa să contureze efigia în contemporaneitate a sriitorului, prezenţa în grupa de elită a scriitorilor din ţara noastră, pregătită şi capabilă să abandoneze literatura anilor ‘50. Au fost menţionate marile valori ale acelor ani: Marin Preda, Petru Dumitriu, Eugen Barbu. S-au pronunţat numele colegilor de generaţie alături de care a servit inconfundabil scrierea noului capitol din istoria noastră literară: Fănuş Neagu, Nichita Stănescu, Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu. Renumitul critic a exprimat evaluări pe cât de flatante pe atât de realiste cu privire la rolul novator al creaţiei sale în decorul culturii româneşti de la sfârşit şi început de veac, de la sfârşit şi început de mileniu.
L-am urmărit pe Nicolae Breban vorbind de la microfonul sesiunii omagiale ce îi era dedicată. Un discurs elaborat, desfăşurat, argumentat. A reuşit să capteze atenţia sălii prin abundenţa ideilor, prin claritatea poziţiilor, prin consecvenţa faţă de el însuşi. S-a înţeles de toată lumea ce a vrut să apună: Acesta sunt eu!
La mulţi ani, Nicolae Breban!
Nicolae BUD

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.