Zece curiozităţi despre Eminescu

0
132

În viaţa-i scurtă, de 39 de ani (1850-1889), în ciuda problemelor de sănătate, Mihai Eminescu a scris poezii pînă în ceasul morţii. Cînd a fost dus la autopsie, halatul în care murise a fost luat de admiratorii săi. Într-unul dintre buzunare, se afla un mic carneţel în care erau scrise ultimele sale poezii: “Viaţa” şi “Stele în cer”.
A murit într-un halat ponosit, încuiat într-un salon, pe data de 15 iunie 1889, la ora 4 dimineaţa, la Spitalul de boli Mintale al Doctorului Şuţu. Cu doar cîteva minute înainte de a trece în cele veşnice, a vrut un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: „Sunt năruit”.
Muza poeziei „Pe lîngă plopii fără soţ” i-a venit cînd era îndragostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Leca şi verişoara lui Caragiale. Cleopatra avea casă pe strada Cometa nr. l6, o stradă cu plopi, pe care Eminescu i-a numărat.
Îşi speria tatăl cu şerpi. În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obişnuia să îşi sperie tatăl într-un mod bizar. Mergea în pădure să prindă serpi şi-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi îşi chema tatăl să vadă „ce pasăre a prins” şi stătea deoparte, rîzînd cînd tatăl său dădea cu ochii de reptile.
A urît matematica.
Era pasionat de fotbal şi înot. Cunoscuţii poetului spuneau că îi plăcea să joace fotbal şi avea calităţi pentru jocul cu mingea. Fotbalul l-ar fi deprins de la Aron Pumnul, profesorul său din perioada adolescenţei, cînd era elev la Cernăuţi. Poetul era un bun înotător, capabil de mişcări acrobatice şi trucuri în apă.
A vrut să se călugărească. Pe 23 iunie 1883, cînd era „stricat cu toată lumea”, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi cînd Maiorescu proiecta o viitoare internare la sanatoriu, Eminescu a dat semnalul călugăririi. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească nu ştie însă nimeni.
Eminescu citea poeziile cu glas tare. Cînd scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă, făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. Se încuia în cameră, zile şi nopţi, ca să citească şi nimeni nu-i putea tulbura liniştea. Uita noţiunea timpului şi mai ales a lucrurilor gospodăreşti. Nu acorda atenţie nevoilor personale şi aceasta a fost, în opinia lui Slavici, cel mai mare păcat al geniului distrus timpuriu. „Nu mai ajungea nimeni să-i dereticească sau să-i măture prin casă, nici să-i perie hainele sau să-i cureţe ghetele. Răpus de oboseală, el dormea adeseori îmbrăcat şi hainele i se jerpeleau”.
“Cînd nu mai putea să o ducă aşa, schimba locuinţa, îşi cumpăra haine şi albituri noi, se rădea şi iar se simţea bine”, mai povestea Slavici despre prietenul Eminescu.
Salutul lui Eminescu: „Trăiască naţia!” Se răspunde: “Sus cu dînsa!”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.