Centrul civic din Tăuții Măgherăuș se reabilitează

1
151

Un proiect în cuantum de circa 2 milioane de euro, finanțare nerambursabilă, a intrat în linie dreaptă la Tăuții Măgherăuș. Astfel, centrul civic al orașului își schimbă fața. Acesta va fi reabilitat la standarde europene. În urma investiției, tăuțenii vor beneficia de zone de agrement pentru petrecerea timpului liber, ce vor fi amenajate pe lângă drumul european ce tranzitează localitatea: „Am semnat un contract de aproape 2 milioane de euro, fonduri europene, pentru amenajarea centrului civic al orașului. Constructor SC CONREP SA – Dir. ing. Boga Mihai, proiectant general SC AEDILIS SRL – arh. Floruț Dan, subcontractant SC ELECTRONET CENCEPT SRL – dir. ing. Petruț Marius. Proiectul își propune reconversia funcțională, reutilizarea unor terenuri din zona centrală a orașului și transformarea lor în zone de agrement și petrecerea timpului liber pentru comunitate. Prin această investiție se realizează amenajarea infrastructurii urbane în centru civic la un nivel European”, a spus Anton Ardelean, primarul orașului, la semnarea contractului de finanțare.

1 COMENTARIU

  1. Amai fost amenajat acum citiva ani cu tot felul de garduri asa zise zone verzi si a ajuns ca un maidan ,probabil mai trebuie cheltuiti niste bani cu multa ,,chibzuinta,,

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.